BRAȘOV. „Marele protest împotriva corupției”
Așa se intitulează evenimentul creat pe Facebook și programat pentru astăzi, a opta duminică der reacție față de modificările ce se doresc a fi aduse la legile Justiției : „Haide duminică la ora 18.00 la Prefectură să apărăm statul de drept și Justiția, avem nevoie de tine și de prietenii tăi. Este probabil cea mai importantă duminică de proteste de când cu legile justiției. E important să fim mulți, disperarea celor din PSD-ALDE este evidentă, de unde și graba cu care se mișcă. Fiecare suflet e important în stradă, fiecare voce contează, fiecare om care iese să protesteze arată public că e împotriva unui stat corupt, în care procurorii își primesc ordine de la unul ca Șerban Nicolae să se oprească din investigații. Un stat cu instituții puternice și independente este un stat care ne poate proteja pe toți împotriva celor care devin influenți și cu putere prin metode ilegale. E important să protejăm acest stat de drept în care fiecare suntem egali în fața legii, pentru noi și pentru copiii noștri. Copiii care trebuie să crească într-o societate cu valori corecte, cum ar fi demnitatea, dreptatea, justiția, bunul simț”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.