BRAŞOV. Mai sunt de dat peste 4.200 de cutii cu ajutoare alimentare UE
„Campania de redistribuire a început în data de 21.09.2016, cu un stoc de 8.424 de cutii cu alimente. Până la această dată au fost ridicate un număr de 4.172 de cutii de către un număr de 2.086 de beneficiari (n.r. se dau câte două cutii de persoană).
Așteptăm în continuare, până la terminarea stocului, persoanele care au ridicat cutiile cu alimente în decursul verii și care nu s-au prezentat la sediul nostru pentru ridicarea ajutoarelor redistribuite”, a precizat, astăzi, reprezentantul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, Adrian Pârvu.
Beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul DSS Braşov, de pe strada Panselelor nr. 23, cu actul de identitate original şi copie xerox. În cazul celor nedeplasabili, pachetele pot fi înmânate şi către persoane împuternicite de aceştia, care vor avea de prezentat împuternicire scrisă de mână şi semnată de beneficiar şi actul de identitate al persoanei împuternicite, respectiv al beneficiarului (original şi copie xerox). Programul de lucru este între orele 8.30 şi 15.30, în zilele lucrătoare (cu excepţia zilelor de joi, când se lucrează până la orele 17.00).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.