Expres

BRAȘOV. Mai puține limitatoare de viteză, dar mai multe semafoare și sisteme de iluminat / Ce treceri de pietoni sunt incluse în programul Primăriei

  • WhatsApp Image 2021-03-10 at 16.07.29_286835.jpeg
 

După ce ieri informam că se lucra la trecerea de pietoni de pe Calea București din Brașov, lângă Spitalul Județean, pentru semnalizarea luminoasă a acesteia (VEZI ȘI: BRAȘOV. Nu se pune semafor la trecerea de la Spitalul Județean), astăzi reprezentanții Primăriei au venit cu noi informații privind lucrările care urmează la mai multe „zebre” din oraș.

Sisteme de semaforizare cu buton vor fi montate la două treceri de pietoni – pe str. Carpaților, la intersecția cu str Vasile Alecsandri și pe str. Poarta Șchei, la intersecția cu str Apollonia Hirscher, de săptămâna viitoare. De asemenea, vor fi iluminate suplimentar trecerile de pietoni de pe str 13 Decembrie.
Măsurile de sporire a siguranței rutiere sunt luate în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov, la propunerea Municipalității, care a vrut înlocuirea limitatoarelor de viteză (bumpere) cu alte soluții.

Conform viceprimarului Sebastian Rusu, soluția propusă de Municipalitate, aceea de montare de sisteme de semaforizare cu buton a trecerilor de pietoni și iluminatul suplimentar al acestora, cu sisteme dedicate, a fost acceptată și de Poliție.

În această primă etapă, sunt semaforizate opt treceri de pietoni și iluminate suplimentar 14 treceri de pietoni. Primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie, pe b-dul Griviței, la Farmacom.

„Am considerat că acea variantă de calmatoare de viteză (bumpere) reprezintă o măsură brutală folosită într-o ultimă instanță, drept pentru care am propus să folosim semafoarele cu buton la trecerea de pietoni, acestea fiind cele mai eficiente. Astfel că avem opt astfel de treceri semaforizate pe care le-am dat în lucru. Una deja este funcțională pe Bulevardul Griviței, în dreptul farmaciei Farmacom (n.r. unde au avut loc accidente rutiere grave). Avem și 14 treceri de pietoni care vor fi iluminate suplimentar, în cadrul aceluiași program. Toate acestea urmează de săptămâna viitoare să intre în lucru și, pe măsură ce terminăm, vom anunța punerea lor în funcțiune. Este foarte important să avem în vedere siguranța pietonilor și să rezolvăm problemele care apar din cauza neatenției acestora sau a șoferilor participanți în trafic”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Semaforizare treceri de pietoni

Lucrările pentru instalarea sistemului de semaforizare a celorlalte 7 treceri de pietoni cuprinse în prima etapă sunt estimate a dura 4 luni. După străzile Carpaților și Poarta Șchei, urmează trecerile de pietoni de pe Calea București, intersecție cu str. Poienelor (la McDonald’s); trecerea de pietoni de pe str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Pictor Luchian; trecerea de pietoni de pe str. Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); trecerea de pietoni de pe str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu, și cea de pe str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Ioan Popasu (la benzinăria Rompetrol).
Toate trecerile de pietoni vor fi echipate cu buton de cerere traversare pentru pietoni, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare)
Locațiile au fost stabilite în Comisia de Circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizelor de risc de accidente și pe baza necesarului de fluidizare a traficului.

Cele 14 treceri de pietoni iluminate suplimentar

Tot săptămâna viitoare vor începe și lucrările de iluminat suplimentar pentru 14 treceri de pietoni, lucrări care vor dura aproximativ două luni. Cele 14 treceri incluse în această etapă pentru instalarea unui sistem de iluminat dedicat sunt: str. 13 Decembrie – Școala Profesională Germană Kronstadt (completare); str. 13 Decembrie, la Liceul N. Titulescu; str. 13 Decembrie, înainte de sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul, Carrefour Market); str. 13 Decembrie, după sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul); str. H. Coandă, la intersecție cu 13 Decembrie; b-dul Griviței, la intersecția cu str. Vulcan; b-dul Eroilor, intersecție cu str. M. Sadoveanu; str. N. Titulescu, intersecție cu str. N. Titulescu (la Hiperdia); toate cele 4 treceri de pietoni de pe str. Crinului; str. Poienelor (la benzinăria Lukoil); Calea București, în dreptul Spitalului Județean.

Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului, prin crearea unui „tunel” de lumină.

Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru ca acesta să fie văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță.

Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Totodată, stâlpii utilizați sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov, pentru a semnaliza, pe timpul zilei, existența unei treceri de pietoni.

În prezent, în municipiul Brașov sunt 21 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 10 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Str 15 Noiembrie și Bd. Iuliu Maniu), și alte 24 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button