Expres

BRAȘOV. Magazinele sunt închise doar pe 1 ianuarie, în rest au program special

 

Centrele comerciale şi supermarketurile vor fi închise în prima zi a Anului Nou, însă vor avea program special prelungit până sâmbătă, 30 decembrie, iar în Ajun, ca şi în 2 ianuarie 2018, un orar mai scurt.
La Auchan este program prelungit, până la ora 24.00, până în 30 decembrie, inclusiv. În 31 decembrie, va fi deschis de la 7.00 la 18.00, iar în prima zi a anului 2018 angajaţii sunt liberi. Se reîntorc la muncă în 2 ianuarie şi lucrează în intervalul 10.00 – 22.00, iar din 3, în program normal.
Magazinele Billa au până în 30 decembrie  deschis în orarul 7.00-23.00, în 31 decembrie 2017, 7.00-20.00, pe 1 ianuarie 2018 închis, iar pe 2 ianuarie, de la ora 10.00 la 21.00.
Hypermarketul Carrefour are şi el program prelungit până în 30 decembrie, până la ora 24.00. În ajun de An Nou, programul este între 8.00 – 18.00. În 1 ianuarie este închis. Magazinele Carrefour express, din cartiere, vor avea program până sâmbătă, inclusiv, între 7.00 – 22.00. Duminică, magazinele se închid la ora 18.00, iar luni este închis. Marketurile Carrefour au program până la ora 23.00 până sâmbătă, inclusiv. În 31 decembrie, programul se încheie la ora 18.00, iar în 1 ianuarie va fi închis. în 2 ianuarie este program scurt, 10-18.00, în general.
La Kaufland, deschis până aproape de miezul nopții este până în 30 decembrie, inclusiv. În 31 decembrie se va închide la ora 18.00, iar luni este închis. Marți, 2 ianuarie, va fi deschis între 9.00 și 15.00.
Lidl are program prelungit, în funcţie de magazin. În 31 decembrie, magazinele Lidl vor fi deschise în intervalul orar 8.00-18.00, iar în 2 ianuarie, de la 10.00 la 16.00.

Magazinele Mega Images supermarket şi Shop&Go au program normal până în 30 decembrie, în ajun de An Nou sunt deschise de la 7.00 la 19.00, pe 1 ianuarie sunt închise, iar pe 2 ianuarie se deschid la ora 11.00 şi se închid la ora 18.00.

La Metro, până în 30 decembrie este deschis până la ora 24, în 31 decembrie, programul se încheie la ora 16.00, iar pe 1 ianuarie toate magazinele Metro vor fi închise. În 2 ianuarie magazinele vor avea un program scurt, între 8.00 şi 16.00.

În reţeaua Penny unităţile sunt deschise până la ora 23, în 31 decembrie, programul se încheie la ora 18.00, iar pe 1 ianuarie toate magazinele Penny vor fi închise. În 2 ianuarie acestea vor avea un program scurt, între 9.00 şi 16.00.

În 1 ianuarie toate magazinele din reţeaua Profi vor fi închise. În 30 decembrie, vor fi deschise până la ora 23.00. În 31 decembrie, unităţile Profi vor fi deschise până la ora 18.00 şi, în unele cazuri, până la 19.00, în timp ce în 2 ianuarie vor fi deschise în intervalul 10.00-18.00. Magazinele Profi Loco sunt deschide până la ora 23.00, cele Profi Nonstop îşi păstrează programul până în 31 decembrie, când acestea se vor închide la ora 20.00. În 1 ianuarie 2017 vor fi închise, iar în 2 ianuarie, programul va fi între 10.00 și 19.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button