Expres

BRAȘOV. Magazinele au program prelungit până în Ajun de Crăciun

 

În prima zi de Crăciun va fi închis în hypermarketuri, supermarketuri şi alte magazine, iar în Ajun de Crăciun, vor avea program scurt. Până atunci, ca în fiecare an, acestea vor funcţiona după un program special, astfel încât şi cei care îşi vor face cumpărăturile pe ultima sută de metri să o poată face, până târziu în noapte.
La Auchan este program prelungit, până la ora 24.00, până în 23 decembrie, inclusiv. În 24 decembrie, va fi deschis până la ora 18.00, iar în prima zi de Crăciun, angajaţii sunt liberi. Se reîntorc la muncă în 26 decembrie şi lucrează în intervalul 10.00 – 22.00.
Hypermarketul Carrefour are şi el program prelungit până în 23 decembrie, până la ora 24.00. În Ajun de Crăciun, programul este între 8.00 – 19.00. În 25 decembrie este închis. Magazinele Carrefour express, din cartiere, vor avea program până sâmbătă nclusiv, între 7.00 – 22.00. Duminică, magazinele se închid la ora 21.00, iar luni este închis. Marketurile Carrefour au program până la ora 23.00 până sâmbătă, inclusiv. În 24 decembrie, programul se încheie la ora 18.00, iar în 25 decembrie va fi închis.
La Kaufland, deschis până la miezul nopţii este până în 23 decembrie, inclusiv. În 24 decembrie se va închide la ora 18.00, iar luni este închis. Luni va fi deschis între 9.00 – 15.00.
În schimb, Lidl are program prelungit, până la orele 23 sau 24, dar a anunţat că va închide toate magazinele în 25 şi 26 decembrie. În Ajun de Crăciun, magazinele Lidl vor fi deschise în intervalul orar 8:00-18:00, la fel ca în Ajun de An Nou.
La Metro în perioada sărbătorilor de iarnă, este deschis până la ora 24, în 24 decembrie, programul se încheie la ora 16.00, iar pe 25 decembrie toate magazinele Metro vor fi închise. În 26 decembrie  magazinele vor avea un program scurt, între 8.00 şi 16.00.
În 25 decembrie toate cele 500 de magazine din reţeaua Profi vor fi închise. În 24 decembrie, unităţile Profi vor fi deschise până la orele 18.00 şi, în unele cazuri, până la 19.00, în timp ce în 26 decembrie, magazinele Profi vor fi deschise în intervalul 10.00-18.00.
Magazinele Profi Loco sunt deschide până la ora 23.00, cele Profi Nonstop îşi păstrează programul până în Ajunul Crăciunului, când acestea se vor închide la ora 20.00. În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, programul va fi între 10.00 şi 19.00.  Până în 24 decembrie, magazinele Profi City vor fi deschise până la ora 24.00. În 24 decembrie programul se va încheia la ora 19.00, iar în 26 decembrie, programul va fi între 10.00 – 19.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare