Expres

BRAȘOV. Luni și marți e tot zi de duminică pentru RATBV

 

Cum zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt zile libere, nelucrătoare, potrivit prevederilor legale, RATBV S.A. îi informează pe utilizatorii sistemului de transport public de călători din municipiul Braşov că în aceste două zile autobuzele şi troleibuzele vor circula conform orarelor corespunzătoare unei zile de duminică, între orele 6.30 – 22.30 (nota red. – și cu o frecvență redusă, iar pe unele linii deloc).

În zilele de sâmbătă, 28 noiembrie şi, respectiv, duminică, 29 noiembrie, circulaţia mijloacelor de transport în comun se va face potrivit orarelor obişnuite din zilele respective de sâmbătă şi duminică. Asta înseamnă că vor fi trei zile consecutive cu program de duminică, atât în municipiul Brașov, cât și în zona metropolitană Brașov.

„În toate cele patru zile RATBV S.A. va monitoriza gradul de încărcare a mijloacelor de transport în comun şi, funcţie de cererea de mobilitate înregistrată, va lua măsurile necesare pentru a asigura capacitatea de transport solicitată”, afirmă reprezentanții companiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare