BRAŞOV. „Luna curăţeniei” începe mai devreme
La Braşov începe de luni campania de curăţenie de primăvară, ocazie cu care va fi declanşată o amplă acţiune de salubrizare a domeniului public şi privat, în toate cartierele municipiului Braşov.
„Având în vedere experiența din primăvara trecută, când vremea nu ne-a ajutat foarte mult, am luat decizia să demarăm luna curățeniei de primăvară de luni, 11 martie, cu o lună și jumătate înainte de Sărbătorile de Paști”, a explicat viceprimarul Laszlo Barabas.
Tot de luni vor fi amplasate şi containerele de 8 m.c. pentru depozitarea deşeurilor rezultate în urma curăţeniei de primăvară din locuinţe.
„În următoarele săptămâni, până în data de 19 aprilie, tot ceea ce înseamnă domeniul public și privat al municipiului (trotuare sau zone verzi) va intra într-un proces amplu de curățenie. Invităm toate persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) ca în această perioadă să contribuie la realizarea curăţeniei în municipiu, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor verzi, aleilor, trotuarelor şi a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie”, a făcut apel viceprimarul.
Cetăţenii nu au voie să taie sau toaleteze arborii
Edilul a subliniat că „braşovenii vor trebui să ţină cont de faptul că este interzisă tăierea sau toaletarea neautorizată a arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public şi privat al municipiului”.
Deşeurile rezultate după ce se va face curăţenia de primăvară vor fi depozitate lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere, cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare.
De asemenea, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele casnice care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 8 mc, de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public, începând din 11 martie (lista punctelor o găsiţi mai jos).
„Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetăţenii să comunice telefonic adresa la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, interior: 127, 253, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/405000”, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.,
De asemenea, asociaţiile de proprietari pot solicita Serviciului Amenajare Zone de Agrement (0268/405.000, int. 188, 195, 198) intervenţia pentru toaletarea arborilor şi arbuştilor de pe domeniul public.
Unde vor fi amplasate containerele portocalii:
Nr. crt. | CARTIERUL | AMPLASAMENTUL |
1. | SCHEI | str. Învăţătorilor- nr.4, C-tin Lacea (lângă Cimitir), Pietrele lui Solomon |
2. | CENTRU | Str. Lucian Blaga, Petru Rareş lângă platformele de precolectare a deşeurilor menajere, Şirul Livezii- nr.1, str. Traian Vuia- platforma 176 |
3. | ASTRA I | str. Cocorului-platformele 502, 503, str. Mierlei – platforma 200, str. Pârâului – platforma 310, str. Alex. Cel Bun- platforma 110, Colonia Metrom – platforma 287, Zorilor-platforma 298 |
4. | ASTRA II, III | str. Soarelui- platforma 264, str. Neptun- platforma 553 Aleea Minerva- platforma 542, str.Cometei/ Aleea Constelaţiei, platforma 260,str Apollo/str. Neptun, platforma 550, platou,str. Zizinului (dincolo de pod)- platforma lângă terenul de joacă ,str. Baba Novac / str. Ferencz Szemler, platforma 238,str. Popa Şapcă, platforma 586 Prelungire Crinului – platforma 544 bis – platforma 557 |
5. | NOUA | str. Levănţicăi – platforma 597, str. Brazilor – platforma 592, str. Laminoarelor – platforma 5101.1, str. Dr. Ioan Meşotă- platforma 5104.2, str. Nucului – platforma 591.5 |
6. | VALEA CETĂŢII | str. Jepilor- platformele 199,190, str. Arţarului – platforma 184, str. Someşului- platforma 507, str. Arinului- platforma 188, str. Muresului-platforma 515 |
7. | CRAITER-TRIAJ | Fundătura Hărmanului, lângă platforma 134, str. Florilor lângă platforma 121, str. Ceferiştilor – lângă parc, str. Paşcani – la şcoală, Str.Deda –lângă platforma 128, Fd. Harmanului- lângă platforma 351, intersectiile str. Ciceu/ str.Ungheni, str.Deda/ str. Filiasi |
8. | SCRIITORILOR | str. Ştefan cel Mare / cu str. Ion Slavici; Brânduşelor lângă platforma 207 ;Str. Ion Creangă / str. Ovidiu (platforma) |
9. | FLORILOR | str. Crinului, lângă zona verde (in dreptul str. Grâului),str. Mărgăritarelor , lângă platforma ,str. Parcul Mic (punctul termic),Aleea Magnoliei / Aleea Mimozei lângă punctul termic, Str. Toporaşului / str. Rozelor lângă boxa 92 |
10. | TRACTORUL | str. Bronzului/ str. Aluminiului, Str. Ciocanului/ str. Octavian Goga la platforma 3, Aleea Constructorilor, platforma 29, str. General Dumitrache/str. Bronzului, str. Gloriei/ 1 Decembrie 1918, str. I. Barac/ str. Argintului la platforma 21 |
11. | BARTOLOMEU | str. Bobului la platforma 165, Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher, str. Dimitrie Anghel / str. Heliade Rădulescu, str. Lânii / str. Fuiorului, str. Lanurilor – Recon |
12. | GĂRII | str. Griviţei nr.59 în spate la Cinema Modern, boxa 68-02 str. Griviţei nr.60-62 (în parcarea de la blocurile cu stâlp) str. Mircea cel Bătrân / str. Griviţei nr.53-57 în curtea interioară, str. Crişana/str. Basarabiei lângă spălătoria auto Aleea Petuniei la boxa 89, Aleea Sânzienelor/Aleea Lăcrămioarelor lângă Şc. Gen.nr.19 (boxa 81 bis), Codrul Cosminului- langa boxa 59, Str. Transilvaniei la transformator |
13. | BRAŞOVUL VECHI | M. Viteazul 3, Avram Iancu/Morii, Crişan/Memorandului, Ion Raţiu, Carierei/Cărămidăriei |
14. | Cart.STUPINI | Str. Plugarilor/Izvorului, ,str. Fundaturii (la blocuri) |
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.