Expres

BRAȘOV. Lumini stinse și inscripția de pe Tâmpa pulsând asemenea bătăilor inimii

  • brasov_22.jpg
 

Municipiul Braşov se alătură, pentru al paisprezecelea an, celor peste 8.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour – Ora Pământului,  cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin stingerea luminilor timp de o oră, dar și printr-o acțiune inedită în acest an.

Primarul Allen Coliban a luat decizia ca 2022 iluminatul public să fie oprit în tot centrul istoric al oraşului (vechea cetate). Astfel, sâmbătă, 26 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public va fi oprit cel puțin pe următoarele străzi: Mureşenilor, G. Bariţiu, Şirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneş Curcanul, Cerbului, G. Coşbuc, Sforii, Poarta Șchei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan LudwigRoth, Grigoraş Dinicu, Apllonia Hirscher, Alecu Russo, Johann Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului, în curtea Bisericii Negre, în Piaţa Enescu şi în piaţeta de pe str. Sf. Ioan.

Pentru a sublinia și mai mult modul în care comportamentul fiecăruia dintre noi influențează viitorul planetei, în ultimele 15 minute ale Orei Pământului (21.15-21.30), literele de pe Tâmpa, iluminate în culorile steagului Ucrainei, se vor aprinde și vor pulsa asemenea bătăilor inimii.

 „Mai mult decât o oră pentru planetă”

 Earth Hour este un eveniment organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), organizaţia care l-a iniţiat şi sprijinit încă din 2007. În România, Earth Hour se sărbătoreşte din anul 2009. La prima ediţie Earth Hour au participat 9 oraşe, printre care şi Braşovul. Ulterior, tot mai multe oraşe s-au adăugat acestei iniţiative.

Earth Hour – 2022 are drept slogan; „Trăiește în armonie cu natura şi micșorează-ți impactul asupra mediului!”. Potrivit inițiatorilor, „orice facem are impact asupra naturii: alimentele pe care le consumăm, hainele pe care le cumpărăm, modul în care călătorim, totul. Puse cap la cap, cererile de la natură făcute de fiecare dintre noi – amprenta ecologică a umanității – sunt mult prea mult pentru planeta noastră. Cu 50% mai mult, arată studiile noastre. Și totuși, trebuie să continuăm să ne hrănim, să ne deplasăm, să ne îmbrăcăm… să trăim. Un bun început pentru a-ți micșora impactul asupra planetei este ca în primul rând să înțelegi de unde provine acesta și ce poți face pentru a îl reduce: folosește-ți puterea de consumator şi alege produsele prietenoase cu mediul;  folosește energia eficient; economisește hârtia şi apa; călătorește responsabil şi ia-ţi angajamente”.

 

Earth Hour a fost organizat pentru prima dată de către WWF – Australia, în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizația WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global. Peste 2,2 milioane de oameni și 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice.

Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. La ediția 2019, peste 8.000 de oraşe din peste 180 de țări au stins lumina de Earth Hour.

Sărbătorim Earth Hour de fiecare dată în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocțiu, astfel încât toate orașele au parte de întuneric în intervalul 20.30 – 21.30.

Mesajul este același, peste tot: problemele cauzate de schimbările climatice și de extra-consum sunt atât de grave, actuale și complexe, încât este nevoie urgentă de acțiune, la nivel global. Iar vocea comună a milioane de pe tot globul ajunge chiar și în cele mai înalte foruri ale decidenților.

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa „Mai mult decât o oră pentru planetă” (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare