Expres

BRAŞOV. Lucrările la pepiniera din cartierul Noua au fost finalizate! (GALERIE FOTO)

  • unnamed (9)_218924.jpg
  • unnamed (7)_218923.jpg
  • unnamed (10)_218925.jpg
  • unnamed (6)_218922.jpg
  • unnamed (1)_218918.jpg
  • unnamed_218927.jpg
  • unnamed (2)_218919.jpg
  • unnamed (4)_218920.jpg
  • unnamed (5)_218921.jpg
 
Lucrările la cea mai mare pepinieră din ţară, care se întinde pe 1,87 de hectare – la marginea cartierului braşovean Noua, au fost finalizate, investiţia Municipalităţii fiind prezentată, astăzi, de primarul George Scripcaru.
 
„Este un proiect care a început în 2013, cofinanţat (60% bani accesaţi de la Uniunea Europeană şi 40% contribuţia Municipiului Braşov). Aici se vor produce puieţi de diferite tipuri care vor putea fi preluaţi de Municipalitate şi plantaţi în alte zone, în funcţie de specific”, a explicat edilul. 
 
În cadrul pepinierei a fost construit un solar modern, automatizat, astfel încât copertinele să se lase în funcţie de temperatură, umezeală, vânt. Senzorii reglează şi umbrarele şi trapele.
 
Ciprian Cojanu, inginer de fond forestier în cadrul Regiei Pădurilor Kronstadt, a explicat că puieţii vor sta un an în acest solar, apoi doi sau trei ani în cultura exterioară, înainte de a putea fi recoltaţi. Întrebat dacă o parte din puieţi vor ajunge în pieţe, pentru a fi vânduţi ca pomi de Crăciun, el a explicat că în pepinieră vor fi produşi puieţi care să fie duşi în culturi specializate şi recoltaţi după alţi 12-14 ani, pentru ca de abia apoi să fie vânduţi.
 
 
Proiect finalizat cu întârziere
 
Amintim că amenajarea pepinierei a rămas pe loc, pentru o perioadă, deoarece constructorul, Conforest SA, a renunţat la contract, pe când mai avea de realizat aproximativ 30% din proiect.
 
„Am avut probleme cu acest proiect, în sensul că este finalizat cu întârziere. Trebuia să fie dat în folosinţă acum câteva luni, însă din cauza faptului că firma care a licitat şi l-a preluat a intrat în insolvenţă, Municipalitatea a trebuit să organizeze altă licitaţie, pentru a găsi o firmă care să finalizeze lucrările”, a explicat primarul George Scripcaru.
 
Licitaţia pentru continuarea lucrărilor a avut loc pe 26 mai şi a fost câştigată de Recon, singura firmă care a depus ofertă.
 
Noul constructor a avut de montat solarul de 336 metri pătraţi, de realizat instalaţiile interioare şi exterioare pentru solar şi pentru clădirea administrativă, de finalizat remiza PSI, de făcut finisajele exterioare la clădirea operaţională, de înierbat taluzelor, de amenajat solele şi pietruit drumurile dintre sole. 
 
Valoarea contractului încheiat cu Recon este de 885.551,81 lei fără TVA.
 

Date tehnice despre pepinieră

Teritoriul pepinierei silvice a fost terasat în trei niveluri şi este organizat prin împărţire în mai multe tipuri de suprafeţe: suprafeţe de cultură (ocupate efectiv de culturi), suprafeţe în ameliorare (ameliorare prin cultivare cu plante care oferă îmbunătăţiri proprietăţilor chimice ale solului) şi de deservire (drumuri, remize, sere, solarii, răsadniţe sau alte utilităţi).
Suprafaţa de cultură este 5.978 metri pătraţi.

Capacitatea de producere puieţi, realizată după 4 ani, este de 105.000 bucăţi, din care: 18.000 puieţi de foioase (semănături direct în câmp) şi 87.000 puieţi de răşinoase (replantaţi din solar).
Suprafaţa solarului este de 336 metri pătraţi şi are o capacitate anuală de producere puieţi de aproximativ 250.000 bucăţi.

În cadrul proiectului au fost achiziţionate şi o serie de echipamente, cea mai importantă şi valoroasă achiziţie, de aproximativ un milion de lei, fiind tractorul cu braţ hidraulic, marca Pfanzelt, care reprezintă una dintre cele mai moderne soluţii în exploatarea forestieră. Celelalte echipamente achiziţionate sunt: trailer, troliu 2X6 tone, tractor John Deere, nacela tractată cu motor propriu, plug reversibil, semănătoare forestieră, plug de scos puieţi, grapă cu discuri, atomizor, cultivator, o serie de unelte de grădinărit (cazma, greblă, topor, săpăligă, cultivator etc).

Valoarea totală a proiectului este de 3.651.282,98 lei + TVA, din care valoarea echipamentelor este de 1.582.510 lei +TVA, iar a lucrărilor de amenajare şi de construire de 2.068.772,98 lei. 
Finanţarea nerambursabilă este de 60% (40% a fost contribuţia beneficiarului – Municipiul Braşov).

Pepiniera a fost realizată pentru ca Municipalitatea să nu mai cumpere puieţi (de brad, molid, paltin, fag, gorun etc.) pentru împădurirea celor aproape 15.000 de hectare de fond forestier aflate în proprietatea sa şi administrate de RPLPK.
 
„Este un proiect important pentru noi deoarece eficientizează gestionarea fondului forestier, iar Regia Kronstadt nu rămâne doar la stadiul de administrator al pădurii, ci îşi diversifică activitatea. Sper ca peste 4 ani, când această pepinieră va începe să producă, tot ceea ce înseamnă plantări în pădurile din proprietatea Municipiului, dar şi din interiorul oraşului să se facă doar cu puieţi obţinuţi de Regia Kronstadt, iar în timp să ajungem unul dintre cei mai importanţi producători pentru întreaga zonă”, a declarat primarul George Scripcaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare