BRAȘOV. Lucrările Georgetei Țălnar, expuse în Poiana Brașov
Cornel Țălnar, fostul antrenor al formației FC Brașov, a organizat o expoziție care cuprinde aproape 100 de lucrări ale regretatei lui soții, Georgeta, decedată în urmă cu un an și jumătate.
Tablourile cu animale, peisaje, portrete, autoportrete şi chiar o icoană pe sticlă, picturi în acuarelă, ulei, cărbune, creion, pix, dar şi într-una din tehnicile inovatoare, în cafea, pot fi admirate la Centrul de Agrement şi Divertisment din Poiana Braşov.
„Eu știam că pictează, încă de când am cunoscut-o. Dar am văzut-o foarte rar făcând asta, de-a lungul timpului. Vorbim despre un domeniu care, clar, mi-e străin. Într-un cadru mirific, dăm publicului larg ocazia să-i admire talentul. A fost o mamă și o soție model și și-a neglijat acest har. Are lucrări mai vesele, mai triste, de o complexitate profundă, care exprimă clar trăirile ei. Îi mulțumesc și acum pentru tot ceea ce a făcut pentru noi!”, a spus Cornel Țălnar la vernisajul expoziției cu vânzare care va fi deschisă publicului până la finalul lunii ianuarie.
„Ne dorim, într-un fel, să reparăm «tăcerea» ei de atâtea decenii. O simțim foarte aproape de noi în fiecare lucrare, dar și în fiecare demers al nostru. A fost un om de excepție și un artist minunat. A lăsat în urmă «Culorile sufletului său», de care noi suntem foarte mândri. Doamna Mihaela Berceanu și gazdele noastre din Poiană ne-au ajutat enorm pentru ca noi să facem acest lucru în memoria mamei mele. Din povești știu că a desenat de micuță, dar părinții nu au încurajat-o. În liceu a devenit graficianul revistei. Tata era mult plecat, iar ea era modestă. Nu voia să iasă în față. Când venea din cantonament, ascundea lucrările”, a spus Sendy, unul dintre cei trei copii ai familei Țălnar.
Federaţia Mondială de Artă Zervas Art Clubs a apreciat lucrările Georgetei Țălnar, care a fost invitată, cu cinci luni înaintea decesului, la Simpozionul International de Artă care a avut loc la Salonic, sub egida UNESCO.
„Viaţa este minunată, indiferent ce obstacole ne apar în cale!” și „Nu duci cu tine decât ceea ce dăruieşti!”, au fost cele două motto-uri ale Georgetei Țălnar, după cum a precizat fiica ei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.