BRAȘOV. Lucrări finalizate de RATBV la rețeaua de contact pentru troleibuze, pe linia 6
RATBV S.A. a finalizat lucrarea de extindere și modernizare a rețelei de contact pentru troleibuze, în zona cuprinsă între giratoriul de la „Gemenii” şi staţia „Scriitorilor”, pe sensul spre centrul oraşului. Astfel, troleibuzele care deservesc linia 6 parcurg de câteva zile întregul tronson cuprins între capătul de linie Saturn şi staţia „Onix” cu captatorii conectaţi la reţeaua de contact, fără a mai utiliza acumulatorii, după cum a anunțat Alina Popa, specialist marketing RATBV S.A..
Lucrarea a început în 2020 și a fost efectuată exclusiv de angajaţii societăţii. Investiția a constat în înlocuirea de consolă, macaz, încrucișări, piese de curbă și în instalarea a circa 300 de metri de reţea, respectiv a 600 de metri de fir de contact.
„În aceste condiţii, troleibuzele Solaris ce deservesc traseul liniei 6 vor fi mult mai bine exploatate, deoarece vor circula o perioadă mai mare conectaţi la reţea, fără a mai parcurge respectiva zonă cu ajutorul acumulatorilor. De asemenea, noua configuraţie a reţelei de contact pentru troleibuze elimină necesitatea operaţiunilor de captare şi decaptare, fapt de natură a preveni apariţia unor eventuale incidente sau întârzieri. În același timp, în acest fel, se va prelungi durata de viață a acumulatorilor”, a precizat sursa citată.
Noile troleibuze Solaris, cu autonomie pe acumulatori, au parcurs în oraşul nostru aproximativ 1,3 milioane de kilometri. Cele 26 de vehicule de transport persoane, complet nepoluante, au fost achiziţionate de Primăria municipiului Braşov, în calitate de cofinanțator, cu fonduri nerambursabile, iar din vara anului trecut deservesc liniile cu indicativele 1, 2, 6 şi 31, reuşind să acopere şi zonele fără reţea de contact.
Cele 26 de autovehicule sunt modelul „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate, cu o capacitate de 137 de călători, dintre care 42 pe scaune.
Vehiculele au un acumulator care oferă o autonomie de minim cinci km în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le permite să folosească energia stocată în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară.
Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de şapte centimetri.
Viteza maximă a acestor troleibuze poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul are un limitator de viteză ajustabil (ASL), astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h.
În luna decembrie 2020, Primăria Braşov a semnat cu firma Solaris încă un contract de achiziţie cu fonduri nerambursabile, pentru livrarea în 12 luni a 25 de troleibuze de 18 metri ce vor deservi liniile 3, 7, 8, 10 şi 33.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.