Expres

BRAȘOV. Lucian Răduț este noul lider al Campionatului Național de Viteză în Coastă

  • Istvan Soos  - foto Rally Cow_252681.jpg
  • Costi Stratnic - foto Rally Cow_252683.jpg
 

Ploaia căzută duminică la Brașov în cantitați mari a afectat desfășurarea celei de-a treia etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC), startul fiind decalat,  iar manșa secundă de concurs anulată. Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evolution – foto 1) a profitat cel mai bine de condițiile de aderență scăzută, parcurgând traseul în 2 minute și 40,597 secunde. Pilotul Rally Dream Team a câștigat detașat, fiind mai rapid cu peste 9 secunde decât cel de-al doilea clasat, Istvan Soos. Pilotând un Subaru Impreza (foto 2) de grupa N, Soos a fost mai rapid cu doar o zecime de secundă decât Costi Stratnic (Dacia STCC – foto 3), cel care a terminat întrecerea pe ultima treaptă a podiumului.  
A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2018 a dat al treilea învingător diferit. După ce Simone Tempestini și Andrei Dumitrescu au câștigat în primele două runde, victoria i-a revenit lui Lucian Răduț. Deși programul prevedea două manșe de concurs, ploaia torențială ce și-a făcut apariția duminică după-amiază la Brașov a dus la amânarea startului în manșa întâi cu mai multe zeci de minute, întreruperea cursei în mai multe rânduri din cauza ieșirilor în decor și, în final, anularea manșei secunde. În aceste condiții, clasamentul final a fost constituit pe baza rezultatelor de pe prima urcare de concurs.  

Sâmbătă nu a plouat deloc pe traseul de pe Drumul Poienii, recunoașterile și antrenamentele cronometrate desfășurându-se pe un asfalt complet uscat. Pilotând un monopost Tatuus, Andrei Dumitrescu a obținut cel mai bun timp al zilei, mai mic cu peste două secunde decât cel al lui Răduț, clasat al doilea. Nici duminică dimineața nu a apărut ploaia, însă totul s-a schimbat în pauza dinaintea manșelor de concurs. Ploaia căzută în cantități foarte mari a format șiroaie de apă pe traseu și a forțat organizatorii să amâne startul din motive de siguranță. După ce ploaia s-a mai temperat, s-a pornit în concurs însă incidentele de cursă au dus la oprirea ei de mai multe ori. Pilotând o mașină cu tracțiune integrală de grupa H, Lucian Răduț a obținut un timp mult mai bun decât urmăritorii săi. Având în vedere că Dumitrescu a încheiat doar cu al 16-lea rezultat, Răduț este și nou lider al clasamentului general CNVC. „În manșa de concurs am mers strict la rezultat. Mie îmi place foarte mult în condiții de aderență scăzută și îmi place foarte mult Poiana. Chiar dacă ploaia nu este bună pentru spectatori și pentru spectacol în general, sunt de părere că un pilot trebuie să știe să meargă în toate condițiile. Iar ploaia mai omogenizează puterile și mașinile. În rest, campionatul este încă la început”, a declarat Lucian Răduț.

Un brașovean, marea surpriză a podiumului

Marea surpriză a podiumului a fost Istvan Soos. Pilotul brașovean nu reușise încă, în 2018, să câștige grupa N, dar iată că aici a izbutit. Și mai mult decât atât, Soos s-a clasat al doilea în clasamentul OPEN. După ce în primele două etape încheiase pe a patra poziție, Costi Stratnic a urcat pe podium, câștigând și categoria mașinilor cu tracțiune spate. Un alt rezultat de excepție este locul 4 obținut de Andrei Șerban, cu o Skoda Fabia cu tracțiune față. Lui Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit a cincea poziție a clasamentului general, fiind urmat de Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO X) și de cel mai rapid pilot al grupei A, George Crețu (Mitsubishi Lancer EVO VIII).
Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evolution) s-a clasat al optulea, în fața unui alt reprezentant al categoriei 2 Roți Motrice – tracțiune față, Riccardo Tarabelli (Renault Clio) și a celui mai rapid diesel, Dragoș Savloschi (BMW 330CD). După cum era de așteptat, Cătălin Cedric Ghigea (Fiat 124 CSA Abarth Rally) a învins în categoria autovehiculelor istorice.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2018 se va desfășura la Reșița, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2018.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare