BRAŞOV. „Locul copilului este alături de părinţii săi”
Direcţia de Servicii Sociale, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii România, desfăşoară o campanie de conştientizare a problematicii minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi să lucreze în străinătate.
„Campania «LOCUL COPILULUI ESTE ALĂTURI DE PĂRINȚII SĂI» își propune să contribuie la: implicarea și sensibilizarea comunității cu privire la problematica migrației părinţilor la muncă în străinătate şi efectele ei asupra copiilor rămaşi în ţară; identificarea actorilor publici și privați din comunitate care pot prelua și disemina informații utile către părinții care intenționeză să plece la muncă în străinătate și pot contribui la creșterea receptivității comunității cu privire la problematica prevenirii abandonului/instituționalizării”, potrivit unui comunicat remis de DSS Braşov.
Discuţie la Primărie între reprezentanţii instituţiilor „atinse” de fenomenul migraţiei adulţilor
În cadrul acestei campanii, mâine (5 octombrie), începând cu orele 14.00, la sediul Primăriei Braşov va avea loc o întâlnire la care vor participa organizatorii campaniei, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, ai Poliţiei, ai Spitalului de Copii, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.
„Participanții vor prezenta un punct de vedere cu privire la problematica copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și/sau la implicațiile fenomenului migrației asupra activitătii instituției/organizației pe care o reprezintă”, se menţionează în comunicatul DSS Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.