BRAȘOV. Locuitorii din Tractorul ar urma să aibă, fără voie, biserică și casă parohială!
Surpriză! Sau nu… Pe lângă blocurile ridicate în ritm alert în zona Tractorul din municipiul Brașov ar urma să apară și o biserică și o casă parohială, spre nemulțumirea brașovenilor, care sunt de părere că altele ar trebui să fie prioritățile.
Neimpresionați de faptul că ar putea avea la doi pași, respectiv pe strada Ioan Ursu (în apropierea Coresi Shopping Resort), un lăcaș de cult, ba chiar deranjați de această „investiție”, locuitorii din zonă încearcă să împiedice ridicarea bisericii și a casei parohiale. Unul dintre cetățeni a făcut sesizare la Primăria municipiului Brașov și a postat răspunsul pe grupul de Facebook „Locuitorii cartierului Tractorul din Brașov”.
„Am primit răspuns de la Primăria Municipiului Brașov la petiția depusă cu privire la construirea bisericii și casei parohiale pe strada Ioan Ursu cu care locuitorii cartierului nu sunt de acord. Am atașat răspunsul primit de la primărie și așteptăm să fim invitați la ședința Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru a ne spune punctul de vedere”, a precizat brașoveanul.
Conform răspunsului primit de brașovean, Primăria a emis certificatele de urbanism având ca obiect construire biserică și casă parohială pe două parcele de 1.200 mp și 1.505 mp, situate în Brașov strada Ioan Ursu nr. 4A și f.n.. Certificatele de urbanism nu conferă dreptul de a începe lucrările de construcție. Pe de altă parte, conform Primăriei, pe amplasamentul pentru care s-au eliberat certificatele de urbanism – care este inclus în zona funcțională ZL3 (a locuințelor colective și dotărilor complementare) – sunt admise și lăcașurile de cult.
„Sesizarea va fi analizată în cadrul Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanism la care, pentru luarea unei decizii, este necesară prezența ambelor părți implicate în discuții. Prin urmare, sunte invitați să participați la una din viitoarele ședințe CTATU programată în luna septembrie 2019 (cu informare telefonică cu circa 5 zile înainte de data întrunirii)”, au adăugat reprezentanții Primăriei Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.