Expres

BRAŞOV. Liftul spre Cetatea Râşnov e defect. Afluxul de turişti nu a fost afectat

 

Primăria Râşnov anunţă că, în momentul de față, ascensorul pe plan înclinat din Râșnov, care face legătura cu Cetatea Medievală nu este funcțional. Firma care asigură mentenanţa ar fi trebuit să remedieze situaţia în 7 zile, dar deja sunt trei săptămâni, astfel că Primăria va renegocia contractul. 

Ascensorul este nefuncţional din cauza unei defecțiuni la ușile liftului, precizează sursa citată. Problemele au început să apară pe data de 22 decembrie 2018. Atunci, angajații S.C. Asaltul Cetății S.R.L., firma care exploatează instalația, au constatat că ușile cabinei ascensorului nu se închid corespunzător. Imediat a fost anunțată compania care asigură mentenanța liftului. Reprezentanții acesteia au sosit la fața locului și au stabilit că situația a fost creată de defecțiunea unui traductor. Piesa a fost demontată, iar muncitorii a dus-o la sediu pentru a o repara. Pe 25 decembrie, aceștia au revenit la Râșnov, au montat piesa la loc, dar după mai multe verificări au constatat că problema nu se rezolvase. În acel moment s-a luat decizia să fie anunțată firma producătoare din Elveția. „Totuși fiind perioada sărbătorilor de iarnă, nu s-a putut lua legătura imediat cu elvețienii. Abia pe 31 decembrie, unul dintre reprezentanții companiei elvețiene a răspuns la solicitările venite din partea noastră. În acel moment, echipa de mentenanță a revenit la lift și a încercat, în colaborare cu specialiștii din Elveția, prin satelit, să rezolve problema. S-a constatat că încă o piesă este defectă, de data aceasta este vorba despre un encoder”, au explicat reprezentanţii Primăriei. Cum piesa nu se produce în România, reprezentanții S.C. Asaltul Cetății S.R.L. au comandat-o direct la firma producătoare, în Elveția, şi se așteaptă livrarea piesei defecte. În momentul în care aceasta va sosi la Râșnov, ascensorul pe plan înclinat va fi imediat pornit.

Peste 450.000 de vizitatori la Cetate; doar 17% au folosit liftul

„În contractul dintre firma de mentenanță și S.C. Asaltul Cetății S.R.L. este prevăzut faptul că firma care asigură reparațiile se obligă să remedieze problemele în decurs de 7 zile. În acest context contractul respectiv va fi renegociat, astfel încât situația de față să nu se mai repete. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și sperăm ca situația să revină la normal cât mai repede posibil. Trebuie menționat faptul că numărul de turiști care au vizitat Cetatea Medievală nu a fost afectat”, spun reprezentanţii Primăriei Râşnov. 

În altă ordine de idei, numărul turiștilor care au vizitat Cetatea Medievală, în anul 2018 a fost de 450.046, cu 30 de mii de vizitatori mai mult decât s-au înregistrat la sfârșitul anului 2017. Anul trecut, numărul turiștilor adulți a fost de 305.592, iar al celor copii a fost de 144.455. Numărul de turiști care au folosit ascensorul pe plan înclinat în 2018 reprezintă 17% din totalul turiștilor care au vizitat Cetatea Medievală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button