BRAȘOV. Lebădă surprinsă de ger în România, salvată cu ajutorul jandarmilor (Galerie FOTO)
O lebădă care nu a migrat în țările calde înainte de venirea iernii a fost salvată, în această dimineață, de un localnic din Ghimbav, județul Brașov, cu ajutorul jandarmilor.
Persoana în cauză a sunat azi-dimineață, în jurul orelor 6.00, la 112, pentru a sesiza faptul că a găsit, în curtea unui imobil din Ghimbav, o lebădă care nu se poate deplasa.
„Patrula de jandarmerie, care a fost trimisă la adresa indicată, a preluat pasărea, iar dispeceratul unității a anunțat evenimentul la Direcția Sanitară Veterinară. DSVSA a trimis un reprezentant care a preluat lebăda, pentru a o transporta la Grădina Zoologică, pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea îngrijirii necesare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ion Zaharia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.