Expres

BRAŞOV. La două unităţi şcolare din oraş se lucrează încă la sistemul de încălzire propriu

 

În două şcoli din municipiul Braşov se lucrează, în prezent, pentru ca acestea să aibă propriul sistem de încălzire, până la venirea iernii. Este vorba despre corpul de pe strada Cocorului al Liceului Sportiv şi despre Şcoala nr. 3.

„Achiziţiile au fost făcute de fiecare unitate de învăţământ în parte, iar unele s-au mişcat mai repede, altele mai încet, astfel încât am ajuns în situaţia să convocăm consiliile de administraţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Grădiniţele 11, 12, 15 şi „Aprily Lajos”, precum şi Liceul Silvic sunt unităţile unde lucrările au fost finalizate, în timp ce la Liceul Sportiv şi la Şcoala nr. 3 acestea sunt în desfăşurare, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov.
„La ambele unităţi au fost semnate contractele şi se execută lucrările, care vor mai dura câteva săptămâni – sperăm că nu mai târziu de luna noiembrie”, a precizat reprezentantul Primăriei.

Unităţile de învăţământ din Braşov au fost nevoite să-şi găsească propriile surse de încălzire, pentru a nu mai depinde de sistemul public de termoficare. 

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button