Expres

BRAȘOV. Jandarmii montani se pregătesc pentru operațiuni de salvare cu suport aerian

  • jandarmi-montan5_234776.jpg
  • jandarmi-montan10_234777.jpg
 

Mai mulți jandarmi montani români, printre care și brașoveni, se pregătesc în premieră, alături de piloții IGAV, să participe la operațiuni de salvare cu ajutorul elicopterului, potrivit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Șapte jandarmi români s-au pregătit în premieră alături de piloți IGAV, în cadrul unui curs desfășurat în luna aprilie, la Sinaia, pentru a putea participa la operațiuni de salvare cu suport aerian.

Cursul, care este primul de acest fel, s-a desfășurat sub îndrumarea a doi experți din cadrul Gărzii Elvețiene de Salvare Aeriană (Swiss Air-Rescue REGA) și urmărește pregătirea salvatorilor jandarmi pentru a crește șansele de supraviețuire a victimelor accidentelor montane.

Astfel, salvatorii jandarmi au învățat să folosească troliul cu ocazia operațiunilor de salvare cu suport aerian și, cel mai important, au avut ocazia să se familiarizeze cu elicopterul medicalizat din cadrul Inspectoratului General de Aviație.

În total, 14 jandarmi montani din județele Mureș, Maramureș, Prahova, Suceava, Brașov și Hunedoara vor fi pregătiți în domeniul salvării cu suport aerian folosind troliul, confom standardelor elvețiene REGA.

Cursul este prevăzut în baza Acordului semnat între Inspectoratul General al Jandarmeriei și Swiss Air-Rescue REGA, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților Jandarmeriei Române”, cofinanțat prin Programul de cooperare elvețiano-român.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button