Expres

BRAȘOV. Izvorul Tămăduirii, hram la Mănăstirea Brâncoveanu

  • izvorultamaduiriiicoana_3.jpg
 

Izvorul Tămăduirii este un mare praznic din Vinerea Luminată, închinat Maicii Domnului. Sărbătoarea a fost aşezată în Săptămâna Luminată pentru ca suferinţele trupeşti ale creştinilor să nu le întunece acestora bucuria Învierii Domnului. De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată în biserici în această zi se face o nouă sfinţire a apei, din care gustă şi cu care se stropesc mai întâi oamenii pentru tămăduirea bolilor trupeşti, dar şi a celor sufleteşti (păcatelor). În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii (foto 2), Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: «Dă-mi să beau», tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”.

Spre deosebire de Botezul Domnului sau Bobotează, astăzi se face aşa-numita „sfinţire mică” a apei sau „agheasma mică”, ierurgie care se săvârşeşte şi la alte sărbători sau cu alte prilejuri: la botezul copiilor, la sfeştaniile caselor şi ale diferitelor obiecte. La Izvorul Tămăduirii, sfinţirea apei se face, totuşi după o rânduială deosebită decât la celelalte, la această slujbă predominând cântările din slujba Învierii.
Alături de alte lăcaşuri ortodoxe, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus are ca al doilea hram, după cel al Adormirii Maicii Domnului, pe cel al Izvorului Tămăduirii, prilej de sfinţire a fântânii din incinta mănăstirii, în jurul căreia, dacă nu ar fi restricțiile impuse de starea de alertă, s-s-ar aduna, ca în fiecare an, mii de credincioşi.

Agheasma mică, pentru vindecare

În această zi, în lăcaşurile de cult, după Sf. Liturghie, se face sfinţirea agheasmei mici. În unele locuri există credinţa că cei care beau această sunt protejaţi de boli şi duhuri rele pentru un an şi se înzdrăvenesc. De asemenea, uneori se mai păstrează obiceiul preoţilor de a merge în această zi la izvoarele de apă pentru a le sfinţi şi, a le proteja de secare sau de adăpostirea duhurilor rele în preajma lor. De Izvorul Tămăduirii este bine să ne spălăm cu rouă şi să bem Agheasmă, pentru a ne feri de boli sau chiar pentru a ne vindeca. Conform altor tradiţii din bătrâni, de Izvorul Tămăduirii sunt sfinţite toate apele, aşa că oricine bea din ele sau le foloseşte pentru a se spăla (în acele zone de pe trup „vătămate de boleşniţă”) se poate bucura de o înzdrăvenire grabnică. Bolnavilor li se recomandă ca în această sfânta zi să se îmbăieze sau să se spele cu rouă de dimineaţă. Tot acum se dădea cep tuturor apelor, astfel încât să îşi astâmpere setea toţi oamenii care nu avut parte de apă nici pe pământ, nici în viaţa de pe celălalt tărâm. Tocmai de aceea, pe timpuri, în această zi se căutau izvoare şi curăţau fântânile, existând credinţa că în acest mod apa va rămâne îmbelşugată în fântâni tot restul anului. În această zi nu se spală și nu se fac treburi gospodărești, nu se calcă rufe și nu se coase. În unele sate gospodarii stropesc animalele cu apă sfințită pentru ca acestea să fie sănătoase pe tot parcursul anului. În alte zone sunt stropite viile și ogoarele, pentru ca acestea să dea rod bun. În tradiţia populară, ziua Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate şi zgomotoase, fiind mai uşor de găsit.

Vindecarea miraculoasă a unui orb

Praznicul face referire la o vindecare miraculoasă a unui orb. Legenda spune că înainte de a urca pe tron, împăratul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit să treacă printr-o pădure şi a întâlnit un orb bătrân, care îşi căuta drumul. Acest bătrân orb, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale se află izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Milos din fire, Leon l-a luat de mână pe orb ca să-l conducă, însă acestuia îi era mai mult sete. În căutarea sa a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Ajunşi acolo, i-a dat orbului să bea, iar apoi i-a spălat şi ochii – după porunca Născătoarei de Dumnezeu – căci ea vorbise. Orbul şi-a recăpătat vederea. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi, slăvind-o pe Maica Domnului. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că va ajunge în curând împărat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare