BRAȘOV. Iohannis: „Să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică!”
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis sâmbătă, la comemorarea a 30 de ani de când Liviu Babeş şi-a dat foc pe pârtia „Bradul” pentru a protesta faţă de regimul comunist, că există multe feluri de a ne aminti jertfa sa, unul dintre acestea fiind să nu mai lăsăm niciodată un regim abuziv să calce în picioare legea şi drepturile noastre şi să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică.
Prezentăm mesajul preşedintelui Iohannis:
„În urmă cu exact 30 de ani, Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia „Bradul” din Braşov în semn de protest faţă de abuzurile şi fărădelegile regimului comunist.
Gestul său temerar reprezintă una dintre paginile pline de eroism şi în acelaşi timp de dramatism din istoria noastră recentă. Spre disperarea regimului comunist, prin jertfa sa, despre care s-a aflat rapid în presa internaţională, Liviu Babeş a spus lumii întregi că poporul român era asuprit, iar România trăia, acum trei decenii, una dintre cele mai negre perioade din istoria sa.
Liviu Babeş a renunţat la viaţa sa pentru un adevăr. El şi-a continuat însă existenţa în memoria noastră devenind astfel un învingător.
Există multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este să înlocuim cuvintele cu fapte. Să nu ne mai lăsăm minţiţi, manipulaţi! Să nu mai lăsăm niciodată un regim abuziv să calce în picioare legea şi drepturile noastre! Să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică!
Fie ca memoria lui să rămână veşnic în inimile noastre!”
Comemorarea a 30 de ani de la martiriu a avut loc în această dimineață, la crucea metalică din apropiere de pârtia Bradul din Poiana Braşov. Ar fi trebuit să fie oficiată slujba religioasă de comemorare, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov, dar nici un preot dintre cei care au fost invitați nu a venit.
A fost prezent, în schimb, Douglas Wallace (foto 2 și 3), scoțianul martor, alături de alți turiști străini (un motiv pentru care Babeș a ales locul), la autodafe-ul brașoveanului. Wallace a fost primul care a ajuns lângă el când a început să coboare pârtia Bradul în flăcări. Scoţianul, care pe atunci avea 24 de ani, şi-a dat haina de pe el ca să stingă flăcările ce îl ardeau pe om de viu. „Brutal! Crunt! Nu înţelegeam despre ce este vorba. La început am crezut că este vorba despre un accident. Când flăcările au început să se ridice la câţiva metri în aer…a fost pur şi simplu îngrozitor. Un coşmar. Nu aş dori asta nimănui!”, a spus Douglas Wallace acum cinci ani, când a fost prima dată prezent la comemorarea lui Babeș.
Întrebat ce crede despre sacrificiul românului, dacă a meritat sau nu, scoţianul a răspuns cât se poate de natural: „Simplul fapt că nu mai trăieşti sub teroare… spuneţi-mi, voi! Trăiţi aici! Trebuie să fi meritat, să existe şi o latură pozitivă a tot ceea ce s-a petrecut atunci. Niciodată nu aş fi crezut că o să am o conexiune de acest gen cu România!”, a spus Douglas Wallace, pe care Securitatea a încercat să-l convingă că Babeș era nebun și să-l „mituiască” cu o haină veche, ponosită, în locul celei arse.
Scoţianul, însă, convins că a luat parte la un eveniment marcant pentru el şi pentru români deopotrivă, s-a dus glonț la presă să relateze ceea ce a văzut. Câteva zile mai târziu, The Sunday Times şi cele mai importante cotidiene din lume scriau despre brașoveanul care şi-a dat foc în semn de protest faţă de regimul opresiv care îi conducea ţara.
Citiți și:
BRAȘOV. La 30 de ani de la martiriu, Liviu Corneliu Babeş nu are un monument reprezentativ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.