Expres

BRAŞOV. Invitat surpriză la Gala Festivalului „Cerbul de Aur” din acest an

 

Primarul George Scripcaru, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veştea și reprezentanții TVR au avut, astăzi, prima discuție tehnică despre organizarea Festivalului „Cerbul de Aur” din acest an.

Din partea TVR, delegația a fost formată din președintele-director general al TVR, Doina Gradea, managerul de proiect, Cristian Zgabercea, și Smaranda Vornicu, şeful departamentului de Comunicare, Relații Publice și Protocol al TVR.

„Ne-a fost prezentată perioada finală a festivalului, structura pe zile și am stabilit care sunt principalele probleme ce trebuie avute în vedere în organizare și ce avem fiecare de făcut. Practic, «am bătut în cuie» organizarea acestui festival. Detaliile exacte vor fi discutate în continuare la nivel de specialiști. Vom fi co-producători ai festivalului. TVR va trimite un acord de parteneriat, care să fie aprobat de plenul celor două Consilii, Local și Județean, pentru a putea apoi să derulăm anumite proceduri necesare. Timpul e destul de scurt și vrem să fim siguri că vom face o treabă bună. Cerbul de aur 2018 este organizat la 50 de ani de la prima ediție, este inclus de Ministerul Culturii în programul Anului Centenarului și vrem să fie pe măsura așteptărilor pe care le au iubitorii acestui festival, din Brașov sau din țară”, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul discuțiilor.

Prezent la întâlnire, Adrian Veștea a precizat la rândul său că îşi doreşte ca şi Consiliul Judeţean să se implice în sprijinirea acestui eveniment, inclusiv financiar.

Potrivit reprezentanților TVR, festivalul va începe în 29 august, cu o gală aniversară românească, la care vor participa premianții și trupele din edițiile anterioare ale Cerbului de Aur. Show-ul va fi completat cu imagini din arhiva TVR, de asemenea de la ediţiile anterioare ale festivalului.

Următoarele două seri vor fi dedicate concursului propriu-zis. În afara concurenților, vor fi și o serie de invitați care vor susține mini-recitaluri.

În a patra seară a festivalului va avea loc Gala în care vor fi premiați câștigătorii festivalului. Seara va fi încheiată de concertul celei mai importante vedete invitate, al cărei nume rămâne încă nedezvăluite, până ce TVR va finaliza negocierile pentru contract.

Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” se va încheia pe 2 septembrie, cu „Gala Centenară“, care va păstra tema tradițională a muzicii folclorice, însă va fi o reinterpretare a acesteia, într-o manieră mai modernă.

foto: Primăria Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button