BRAȘOV. Intrare liberă condiționată la Zoo și la Centrul de Agrement din Poiană
Ziua Internaţională a Copilului înseamnă multe bucurii pentru copii, aşa că în data de 1 iunie, Grădina Zoologică Braşov le-a pregătit celor mici un program special. Între orele 11.00 şi 19.00, la Zoo intrarea va fi gratuită pentru copiii de până în 14 ani. „Anul acesta, Grădina Zoologică Braşov te invită să ai parte de şi mai multă veselie. Ți-am pregătit 8 ore de entertainment, în care vom putea să vizităm animalele, să le admirăm şi să aflăm lucruri interesante despre ele şi preocupările lor, să facem desene pe asfalt, să ne transformăm în personajul preferat şi multe alte surprize. Atât cei mici, cât şi cei mari, vor putea afla numeroase lucruri noi şi interesante despre animale şi mediul înconjurător prin intermediul jocurilor interactive pregătite pentru toţi vizitatorii. Între orele 11.00 şi 19.00 vei găsi mereu ceva care să te uimească la Grădina Zoologică Brașov”, este mesajul adresat celor mici de către conducerea Grădinii Zoologice Braşov.
De asemenea, copiii cu vârsta cuprinsă între 4-14 ani vor avea acces gratuit la toate activităţile din cadrul Centrului de Agrement şi Divertisment Poiana Braşov, în data de 1 iunie, când este Ziua Copilului. Gratuitatea este valabilă între orele 12.00-17.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.