BRAŞOV. Intră şi Biserica fortificată Prejmer în stagiunea concertelor de muzică sacră
Ediţia a VI-a a festivalului Musica Barcensis intră în cea de-a doua lună de concerte de muzică sacră în bisericile fortificate din Ţara Bârsei. Prejmer se alătură celorlalte biserici prin găzduirea a cinci concerte, devenind polul muzical al festivalului în luna august. Şi la acest sfârşit de săptămână doritorii au la dispoziţie două concerte la care pot participa alături de familie şi prieteni în Ghimbav şi Prejmer.
Mâine, de la ora 18.00, ansamblul cameral Quartetto Brassovia concertează în Biserica Evanghelică fortificată din Ghimbav. Muzicienii braşoveni au pregătit un program cu muzică baroc, iar după concertul din biserică publicul va avea ocazia de a se delecta cu un recital classic-rock oferit de 4Tune Quartet în curtea fortificaţiei.
Duminică, de la ora 17.00, Biserica Evanghelică fortificată Prejmer va găzdui primul concert de la această ediţie. Emin Curtgeafar (oboi), Roxana Curtgeafar (vioară), Alexandra Enache (violoncel) şi Paul Cristian (spinetă), membrii ansamblului Quartetto Brassovia, vor aduce sonorităţile baroc şi publicului de la Prejmer. Vor fi interpretate lucrări de G.Ph.Telemann, H.I.F. von Biber, M. Marais şi J.B. de Boismortier.
Prima jumătate a festivalului Musica Barcensis din acest an s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a publicului, concertele din luna iulie aducând în jur de 1.500 de persoane dornice de a experimenta patrimoniul din Ţara Bârsei prin intermediul muzicii. Intrarea la concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului, la final.
Citiţi şi:
BRAŞOV. 19 concerte de muzică sacră în bisericile fortificate
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.