Expres

BRAȘOV. Interzis la steluțe, lumânări scântâietoare și alte astfel de materiale pirotehnice, până la vârsta de 16 ani. Ce mai prevede legea

 

Dat fiind faptul că a început numărătoarea zilelor până la Revelion, când cei mai mulți dintre brașoveni de abia așteaptă să se bucure de jocurile de artificii și să manevreze chiar ei materiale pirotehnice, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au venit cu următoarele precizări:

– Este strict interzisă utilizarea materialelor pirotehnice (artificii, petarde și pocnitori) de către minori.

– Vârsta minimă la care pot fi utilizate materiale pirotehnice de tipul: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți este de 16 ani.

-Se interzice folosirea materialelor pirotehnice, din categoria destinată utilizării de către pirotehniști, în următoarele situații:

  • între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  • la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  • la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  • la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  • pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
    la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button