Expres

BRAŞOV. Intervenţia Avocatului Poporului a mobilizat Primăria pentru atribuirea unei locuinţe sociale

 

Primăria Municipiului Brașov a atribuit o locuință socială unei braşovence și are în vedere o serie de investiții pentru realizarea de noi asemenea imobile, ne-a transmis astăzi Avocatului Poporului

Sursa citată a declarat că soluționarea situației locative a petentei, ca și angajamentul Primăriei cu privire la îmbunătățirea situației locuințelor sociale la nivelul municipiului Brașov sunt rezultatul demersurilor întreprinse de către Avocatul Poporului, pe tot parcursul anului 2016, pe lângă autoritățile administrației locale Brașov.

Cazul a fost relatat pe larg, în luna ianuarie a acestui an, în paginile cotidianului nostru. Astfel, amintim că, în urma primirii unei petiții în 18 aprilie 2016, prin care o persoană atrăgea atenția că, deși locuia cu chirie, cu doi minori aflați în întreținere, urma să fie evacuată dintr-un imobil (ca urmare a retrocedării acestuia), Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, a realizat o serie de demersuri, precum și o anchetă la Primăria Municipiului Brașov. 

Primăria Brașov a comunicat faptul că, în 13 decembrie 2016, i-a atribuit o locuință petentei. În privința situației locuințelor sociale la nivelul Municipiului Brașov, Avocatul Poporului a fost informat că în prezent sunt date în folosință două imobile: unul situat pe str. Zizinului, celălalt situat pe str. Lânii, toate locuințele sociale fiind atribuite deja.

Pe lângă acestea, mai există spații administrate de SC RIAL SRL care au fost atribuite anumitor categorii de persoane (evacuați din imobilele naționalizate, angajați din sectorul bugetar, cazuri sociale), după cum a anunţat Avocatul Poporului.

Pentru realizarea de investiții în domeniu, Primăria Municipiului Brașov a mai identificat un imobil pe str. Zizinului nr. 126, pretabil pentru locuințe sociale, astfel că s-a efectuat studiul de fezabilitate, urmând ca Serviciul Investiții să pregătească documentația necesară pentru realizarea proiectului tehnic și a execuției și transformării din Centru de Persoane fără Adăpost în locuințe sociale. Centrul va fi relocat într-o altă clădire, fost cămin al grupului Școlar Transilvania – Astra, unde deja s-a demarat procedura de achiziție publică.

foto: arhiva TEX


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare