BRAȘOV. Integrarea copiilor nevăzători în învăţământul de masă s-a dovedit a fi un succes
La 5 ani de la momentul în care mai mulţi copii nevăzători au fost integraţi în învăţământul de masă, „experimentul” s-a dovedit unul de mare succes. Copiii nevăzători care au frecventat Centrul de zi Rază de Lumină Braşov au obţinut rezultate remarcabile la învăţătură, fiind ei înşişi o lumină pentru copiii fără probleme de vedere.
„Adina, primul elev nevăzător integrat în învăţământul de masă la vârsta de 7 ani, la Şcoala Gimnazială nr. 14 Braşov, premiantă în fiecare an şcolar, este elevă în clasa a IX-a, la Liceul Nicolae Titulescu Braşov. Andrei, elev nevăzător, integrat în învăţământul de masă la vârsta de 15 ani, premiant în fiecare an şcolar în cadrul Programului «A doua şansă», la Şcoala Gimnazială nr. 14 Braşov, a absolvit clasa a X-a. Andreea, elev nevăzător, integrată în învăţământul de masă la vârsta de 7 ani, premiantă în fiecare an şcolar, este elevă în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic Zărneşti. Bogdan, elev nevăzător, integrat în învăţământul de masă la vârsta de 11 ani, în clasa a V-a, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Braşov, premiant în fiecare an şcolar, este student, anul I, la Universitatea Transilvania, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţie. Tudor, elev nevăzător, integrat în învăţământul de masă la vârsta de 14 ani, premiant în fiecare an şcolar, este elev în clasa a X-a, la Seminarul Teologic Braşov”, i-a prezentat preşedintele Asociaţiei Catharsis, Azota Popescu, pe elevii nevăzători care au fost integraţi prin intermediul acestui program, pe care l-a şi iniţiat.
La momentul respectiv, programul a fost o premieră naţională înregistrată la Braşov, la Centrul de zi Rază de Lumină.
„Toate aceste realizări ale elevilor cu dizabilităţi de vedere au fost posibile printr-un parteneriat public-privat, încheiat între Asociaţia Catharsis Braşov, fondatorul centrului pentru copii nevăzători şi Consiliul Judeţean Braşov, finanţatorul serviciilor furnizate de centru”, a mai precizat Azota Popescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.