Expres

BRAȘOV. Întâlnire cu un fotoreporter de prestigiu

 

Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov vă invită astăzi de la ora 18.00 la o discuție și proiecție de fotografii cu Petruț Călinescu, pornind de la trei dintre proiectele sale, Black Sea Stories, Mândrie și Beton și Periferia B. Acesta surprind efectele turismului asupra litoralului românesc, microuniversurile care se întâlnesc la marginea Bucureștiului, respectiv transformările prin care trec comunitățile rurale. Un eveniment Apparatus.

Black Sea Stories a început în 2010 și este în curs de desfășurare, Petruț Călinescu continuând să documenteze efectele turismului în masă, singur sau alături de partenerii de la www.theblacksea.eu.
Periferia B:Culegem poveștile periferiei Bucureștiului și ale oamenilor ei – ale celor care, locuind aici, vor să se apropie sau, din contra, să se depărteze de oraș. Ne interesează acest spațiu fluid, aparent fără reguli, un no man’s land într-o continuă mobilitate, ce migrează spre exterior o dată cu dezvoltarea orașului. Locuim și noi la periferie și suntem cuceriți de eternul farmec al Bucureștilor: al contradicțiilor, al dezordinii, al neprevăzutului și al capacității de a surprinde mereu”.
Mândrie și beton este un proiect inițiat în 2010 cu sprijinul Fundației World Press Photo și al lui Robert Bosch. La finalul a patru ani de documentare și al mai multe burse de creație, proiectul s-a concretizat într-un album tipărit, un site de internet și o expoziție itinerantă. Lucrările au fost expuse în București, Cluj, Negrești, Berlin și Londra.  

Petruț Călinescu a realizat reportaje pentru „Sunday Times Magazine”, „Business Week”, „The New Statesman”, „6 Mois”, „New York Times”, „Vice international”, „As Magazine”, „Esquire” și „Southern Weekly Metropolis”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare