BRAȘOV. Incluziune socială începând de la grădiniță
Prefectura Braşov a reactualizat structura Comisiei Judeţene privind Incluziunea Socială, for condus de prefect, în calitate de preşedinte, și a anunţat primul obiectiv al acestei structuri pentru perioada următoare.
Conform prevederilor HG nr. 1217/2006, acest for este alcătuit din reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, cu responsabilităţi în domeniul incluziunii sociale, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale reprezentative din judeţ, reprezentanţi ai consiliilor locale şi ai Consiliului Judeţean Brașov. Principalele atribuții ale acestei structuri sunt legate de elaborarea, monitorizarea și evaluarea măsurilor prevăzute în Planul Județean privind Incluziunea Socială.
Secretariatul Tehnic al comisiei va fi asigurat de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale (AJPIS) Brașov, în colaborare cu reprezentanții desemnați din cadrul Instituției Prefectului Județul Brașov. „Într-o primă etapă vom urmări derularea programului guvernamental «Fiecare copil în grădiniță», astfel încât să fie identificate și sprijinite familiile ale căror copii nu se numără în prezent printre beneficiari și adoptarea unor măsuri concrete pentru accesarea programului de către toate familiile eligibile pentru anul școlar în curs. Este o dovadă în plus că dorim ca această structură să deruleze o activitate strâns corelată cu realitatea din teren, care să permită un dialog real între toți factorii implicați în implementarea măsurilor”, a declarat subprefectul Georgeta Diana Borș (foto).
Comisia Județeană pentru Incluziune Socială se va întâlni în prima decadă a lunii octombrie în vederea monitorizării realizării măsurilor prevăzute în planul județean de profil.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.