BRAŞOV. Început de an descurajant la capitolul „investiţii”
Primăria Municipiului Braşov a cheltuit în primele trei luni ale anului doar 5,84 % din sumele planificate pentru secțiunea de dezvoltare, din care sunt finanțate investițiile.
Primăria estimase că până pe 31 martie va cheltui 76.432.000 de lei, dar a efectuat plăți în valoare totală de 4.459.854 lei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a explicat că sumele planificate nu au fost cheltuite din cauza faptului că nu au fost finalizate procedurile de achiziţie, astfel că nu au putut fi început lucrările.
Astfel de probleme sunt atât la proiecte finanţate integral de la bugetul local (spre exemplu, lucrările la unităţile de învăţământ sau cele de modernizare a fostului Cinematograf Modern), cât şi la cele pentru care se obţinuseră fonduri europene (cum este cazul Centrului de Afaceri din Bartolomeu Nord).
Instituţiile din subordinea Primăriei n-au investit nici un leu
Nici instituțiile instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local nu au făcut investiții în primele trei luni ale acestui an, astfel că în raportul privind contul de execuţie al bugetului Municipiului Braşov la data de 31 martie 2017, „cheltuielile secţiunii de dezvoltare s-au realizat în proporţie de 0%, respectiv planificate 2.349.970 lei şi efectuate 0 lei”. În acest caz, Sorin Toarcea a explicatcă instituţiile respective (de cultură, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor, Poliţia Locală şi Grădina Zoologică Braşov) nu au avut încasări din venituri proprii care să fie alocate pentru investiţii.
Serviciul Public Local de Termoficare, aflat tot în subordinea Primăriei Braşov, a beneficiat de subvenții de la bugetul local, dar nu a realizat încă investiții.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Excedent de peste 147 de milioane de lei în 2016, din cauza investițiilor întârziate
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.