Expres

BRAŞOV. Începe „Săptămâna prevenirii criminalităţii”! Vezi PROGRAMUL pregătit de Poliţie!

 
Fiecare zi lucrătoare de săptămâna viitoare va fi dedicată prevenirii unor anumite tipuri de infracţiuni, în cadrul celei de-a zecea ediţii a acţiunii intitulate „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Astfel, ziua de luni va avea ca principal scop „prevenirea victimizării minorilor”. Marţi vor avea loc acţiuni pentru „prevenirea delincvenţei juvenile”, miercuri – pentru „prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului”, joi va fi ziua de „prevenire a criminalităţii organizate”, iar ultima zi de campanie va fi dedicată siguranţei rutiere. „Toate aceste domenii fac obiectul programelor/campaniilor de prevenire care se derulează la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, de la începutul anului 2015”, au precizat reprezentanţii instituţiei.
 
 Programul activităţilor:
 
 
Luni 28 septembrie 2015 – Prevenirea victimizării minorilor 
 
La Școala Gimnazială nr. 30 din mun. Brașov se vor desfăşura, în colaborare cu Teatrul pentru copii „Strada”,  activităţi educativ-recreative pentru elevii claselor a-II-a şi a-III-a (scenete, pantomimă etc.) pe teme de prevenire a victimizării copiilor.
 
În judeţul Braşov – organizarea şi desfăşurarea de activităţi informativ-preventive cu  elevii din şcolile gimnaziale pe tema prevenirii victimizării minorilor (siguranță rutieră, prevenirea disparițiilor de copii, prevenirea violenței, siguranța pe internet etc).
 
 
Marţi 29 septembrie 2015 – Prevenirea delincvenţei juvenile
 
La Școala Gimnazială nr. 2 din mun. Brașov se vor desfăşura, în colaborare cu Teatrul pentru copii „Strada” , activităţi instructiv-educative pentru elevii claselor V-VII (scenete, pantomimă etc.) pe tema prevenirii delincvenţei juvenile.
 
În judeţul Braşov – organizarea şi desfăşurarea de activităţi informativ-preventive cu  elevii claselor gimnaziale și liceale pe tema prevenirii delincvenței juvenile (răspunderea penală a minorilor, măsuri de prevenire a implicării acestora în comiterea de fapte antisociale etc).
  
 
Miercuri 30 septembrie 2015 – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului
 
Întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Braşov la sediul Secției 3 Poliție Brașov, în scopul prezentării unor soluţii eficiente de prevenire a infracţiunior contra patrimoniului (a înşelăciunilor, a furturilor din locuinţe şi din auto).
 
Întâlniri în mediul urban cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari pentru prezentarea unor materiale informativ–preventive privind infracţiunile contra patrimoniului.
 
Acţiuni în mediul rural pentru distribuirea de materiale cu recomandări preventive şi consilierea cetăţenilor în scopul prevenirii furturilor din locuinţe, case în construcţie, case de vacanţă şi înşelăciunilor prin atribuirea de nume sau calităţi mincinoase. 
 
 
Joi 1 octombrie 2015 – Prevenirea criminalităţii organizate
 
Întâlniri cu elevii de la Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” Braşov pe tema prevenirii consumului de droguri şi a traficului de persoane în rândul tinerilor (riscuri, modalităţi de prevenire etc.) cu participarea reprezentanților ANA–CPECA Brașov și ANITP–Centrul Regional Brașov.
 
În județul Brașov – întâlniri cu elevii claselor VII-VIII şi IX-XII, pe tema prevenirii consumului de droguri şi a traficului de persoane.  
 
 
Vineri 2 octombrie 2015 – Siguranţă rutieră
 
Întâlniri cu elevii claselor a IV-a şi a V-a de la Şcoala Gimnazială nr. 5 Braşov pentru prezentarea unei teme privind riscurile nerespectării regulilor de circulaţie în calitate de pietoni/pasageri în autoturisme sau mijloace de transport în comun, a unor sisteme de siguranţă auto (centuri de siguranţă, airbag-uri etc.) dar şi a unor informaţii utile privind utilizarea corectă a acestor sisteme.
                
În județul Brașov – acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie comise din cauza   traversărilor neregulamentare de către pietoni. Distribuirea de materiale cu recomandări preventive în scopul conştientizării pietonilor privind necesitatea respectării regulilor de circulaţie.
         


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button