Expres

BRAȘOV. Începe „Săptămâna prevenirii criminalității”

 

Pentru informarea brașovenilor cu privire la noile forme de criminalitate și la măsurile de prevenire adecvate, pentru siguranța acestora și a bunurilor personale, pentru educarea copiilor în spiritul respectării legii și al non-violenței, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov va desfășura o serie de activități, în perioada 21 – 25 mai, în cadrul campaniei naționale „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Acţiunile specifice vor fi organizate în parteneriat cu autorităţi locale, cu unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, ONG-uri, instituţii guvernamentale etc..

„Poliţiştii braşoveni se vor întâlni cu cetăţenii, de la cei mai mici până la cei mai vârstnici, cărora le vor oferi materiale preventive, recomandări, explicaţii, exemple utile despre cum să se ferească pentru a nu deveni autori sau victime ale infracţiunilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent șef Gabriela Dinu.

Iată agenda activităţilor:

Luni 21 mai 2018 – Prevenirea delincvenței juvenile

Organizarea unor activități preventive la Școala Gimnazială Ticușu Vechi (expuneri de materiale video pe tema prevenirii delincvenței juvenile, difuzarea unor filme și spoturi cu mesaje preventive, expunerea aparaturii și a tehnicii din dotarea polițiștilor, exercițiu demonstrativ cu câinele de serviciu).

În judeţul Braşov – Organizarea şi desfăşurarea de activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ preuniversitar pe tema prevenirii delincvenței juvenile.

Marţi 22 mai 218 – Prevenirea victimizării minorilor

Organizarea şi desfăşurarea unei dezbateri cu elevi ai claselor a IX-a de la Liceul Andrei Mureșanu Brașov pe tema cyberbulling-ului. Elevii vor participa la jocuri de rol pe tema abordată. La activitate va participa un specialist psiholog de la Organizaţia Salvaţi Copiii – Filiala Braşov și un specialist de la B.C.C.O. Brașov.

Organizarea şi desfăşurarea unei întâlniri cu preșcolarii Grădiniței nr.36 Brașov pe tema siguranței personale și a prevenirii disparițiilor de minori. Preșcolarii vor participa la jocuri pe tema abordată și vor viziona filme și spoturi cu mesaje educativ-preventive.

În judeţul Braşov – Organizarea şi desfăşurarea de activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ preuniversitar pe tema siguranţei în mediul online.

Miercuri 23 mai 2018 – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

Organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni în mun.Brașov pentru distribuirea de materiale cu recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe și a înșelăciunilor prin ,,metoda accidentul”.

Lansarea unui spot video cu mesaj pentru prevenirea înșelăciunilor prin ,,metoda accidentul” la posturile locale de televiziune.

În județul Brașov – Organizarea şi desfăşurarea de întâlniri/acţiuni în mediul urban și mediul rural cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi cetăţenii pentru prezentarea/distribuirea unor materiale cu recomandări privind modalităţile de prevenire a furturilor din locuințe, curți , anexe gospodărești și a înşelăciunilor prin diverse metode.

Joi 24 mai 2018 – Prevenirea violenţei în mediul familial

Organizarea unei întâlniri pe tema prevenirii violenței în familie la care vor fi prezenți studenți ai Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania Brașov și asistenți sociali profesioniști de pe raza jud. Brașov. La activitate vor participa specialiști de la D.S.S. Brașov, D.G.A.S.P.C. Brașov, Biserica Reformată ,,Casa Speranței” Brașov, Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Brașov și Serviciul Investigații Criminale din I.P.J. Brașov.

În judeţul Braşov – Organizarea şi desfăşurarea de acţiuni pentru distribuirea de materiale cu mesaje preventive şi consilierea persoanelor aflate în risc victimal.

Vineri 25 mai 2018 – Siguranţă rutieră

Organizarea și desfășurarea fazei județene a concursului școlar ,,Educația rutieră -Educație Pentru Viață“. Activitatea va fi organizată și desfășurată împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov și S.D.S. – Școala de Conducere Defensivă, pe circuitul din com.Prejmer.

În judeţul Braşov – Organizarea şi desfăşurarea unor întâlniri cu elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar pentru prezentarea de materiale pe teme de educaţie rutieră. Activitățile vor viza pregătirea elevilor pentru perioada vacanței de vară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button