Expres

BRAȘOV. Încă nu s-a decis definitiv cui îi aparține Cetatea. Curtea de Apel Brașov a amânat din nou pronunțarea

 

Curtea de Apel Brașov a amânat pentru a doua oară pronunțarea în dosarul privind Cetățuia de pe Dealul Straja. Sentința fusese programată pentru data de 18 mai, dar s-a amânat momentul pentru astăzi, când s-a hotărât o nouă amânare, pentru data de 14 iunie.

Amintim că, pe 3 octombrie 2016, Tribunalul Braşov a decis că imobilul ar trebui să fie al Statului Român, nu al SC Aro Palace SA, dar decizia a fost atacată cu apel de Aro Palace, de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De asemenea, SIF Muntenia este intervenient, fiind acționar minoritar la Aro Palace.

Mai mult, și Primăria Brașov a formulat apel, prin care urmărește să obțină Cetățuia în domeniul public al municipiului.

Dată fiind valoarea Cetății, nu este exclus ca sentința Curții de Apel Brașov să nu fie declarată definitivă, iar dosarul să ajungă chiar și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:

Curtea de Apel Brașov ar trebui să decidă astăzi soarta Cetățuii de pe Dealul Straja


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare