Expres

BRAȘOV. În sfârșit, „Comisia Tetkron” se întrunește

 

Înființată acum opt zile după o ședință încinsă a Consiliului Local și după două întruniri amânate, Comisia specială pentru gestionarea sistemului centralizat de încălzire se reunește astăzi. „Comisia Tetkron”, formată din șapte consilieri locali, are ca sarcină prioritară găsirea soluției pentru reluarea în cel mai scurt timp a furnizării apei calde către cele circa 9.500 de apartamente racordate. Pentru aceasta au fost identificate patru soluții, pe care comisia urmează să le analizeze.

Viceprimarul Braşovului Costel Mihai, unul dintre cei șapte membri ai comisiei, a declarat că în cadrul şedinţei de astăzi va fi făcută o analiză a managementului societății, dar şi modalităţile de stingere a datoriilor și de acoperire a obligațiilor, atât față de furnizori, cât și față de salariații rămași și cei disponibilizați. „Vom evalua toate deciziile luate, plecând de la pierderea licenţei, până la situaţiile ce privesc relaţia angajat-angajator. Va trebui să analizăm modalităţile de plată ale datoriilor Tetkron, inclusiv cele către salariaţi”, a explicat viceprimarul.

Citiți și:

BRAŞOV. Şedinţă CL „încinsă” pe tema termoficării

BRAŞOV. Patru variante pentru rezolvarea crizei termoficării

BRAȘOV. Peste 1.000 de cereri de debranșare de la Tetkron

BRAŞOV. Scandal la Tetkron, episodul al II-lea

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button