BRAȘOV. „În numele Trandafirului”, 10 ani de reconstituire istorică
Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică „În numele Trandafirului” revine cu o nouă ediţie, cea de-a zecea, în perioada 6-8 septembrie la Râșnov. Va fi o nouă ediţie a Festivalului, primul festival de reenactment din România pentru mai multe epoci istorice, din Antichitate până la Al Doilea Război Mondial. Vizitatorii festivalului vor fi faţă în faţă cu celţi, daci, romani, sarmaţi, vikingi, bulgari, otomani şi soldaţi medievali creştini, dar şi militari români de la 1848 şi 1919 până la 1945. Ediţia 2019 este o ediţie aniversară. Festivalul a fost fondat acum 10 ani, fiind între primele evenimente internaţionale majore de reconstituire istorică din România.
100 de reenactori prezenţi
La festival participă 100 de reenactori de la asociaţiile „6 Dorobanţi”, „Terra Dacica Aeterna”, „Historia Renascita”, „Clubul de Istorie Militară”, „Tradiţii Ostăşeşti” şi „IR33 – Cetatea Aradului”. Invitaţii speciali ai organizatorilor sunt membrii Asociaţiei Naţionale „Traditzia” din Bulgaria deoarece, încă de la prima ediţie, camarazii bulgari au fost cei mai importanţi parteneri ai festivalului de la Râşnov.
La cel mai important eveniment de tradiţii militare din România în anul 2019, precum acum 10 ani, alături de cei care vor prezenta lecţii de istorie militară pe viu sunt şi militarii MAPN. Armata Română contemporană este reprezentată de Baza 42 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Râşnov, Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” şi Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă” Braşov.
Două tabere
În premieră la ediţie aniversară, activităţile Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică ,,În Numele Trandafirului” se vor desfăşura în două tabere. Piaţa Unirii (centrul istoric) va găzdui tabăra de istorie militară modernă şi contemporană şi standurile Armatei Române, iar grădina Cetăţii Râşnov va fi ,,apărată” de tabăra de istorie antică şi medieval, după cum au precizat organizatorii. Vizitatorii festivalului vor fi faţă în faţă cu celţi, daci, romani, sarmaţi, vikingi, bulgari, otomani şi soldaţi medievali creştini dar şi militari români de la 1848 şi 1919 până la 1945. Programul festivalului cuprinde prezentări de uniforme militare, echipament militar, drapele şi armament, reconstituirea unor aspecte ale vieţii cotidiene cazone, instrucţie ostăşească, lupte, ateliere meşteşugăreşti, ateliere tematice pentru copii, prezentări de tehnică militară modernă, două expoziţii tematice outdoor, un simpozion despre reconstituirea istorică din România şi lansarea unui album aniversar despre 10 ani de reconstituire istorică la Râşnov.
Organizatorii ediţiei 2019 sunt Asociaţia Forums, Asociaţia ,,6 Dorobanţi”, Baza 42 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi Primăria Oraşului Râşnov. Festivalul este susţinut de către Ministerul Apărării Naţionale şi cofinanţat de către Consiliul Judeţean Braşov, prin Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului Braşov a proiectelor culturale pe anul 2019. Partenerii evenimentului cultural sunt Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Centrul Militar Zonal Braşov, Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” şi Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă”.
PROGRAM:
Vineri, 6 septembrie 2019, orele 19.00 – 20.00, Piaţa Unirii: Ceremonia de deschidere în prezenţa grupurilor istorice, de la Antichitate la Al Doilea Război Mondial şi a Armatei Române.
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 15.00 – 16.00, tabăra din Piaţa Unirii: Simpozion ,,10 ani de reconstituire istorică la Râşnov”
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 15.00 – 15.30, Piaţa Unirii: Ceremonia de închidere în prezenţa grupurilor istorice, de la Antichitate la Al Doilea Război Mondial şi a Armatei Române
TABĂRA DIN PIAŢA UNIRII, ARMATA MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ:
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 10.00 – 17.00
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 10.00 – 15.00
Acţiuni de reconstituire istorică ,,100 de ani de istorie militară modernă (1848 – 1948)”: instrucţie de front, prezentări uniforme militare, echipament militar, drapele şi armament;
Ateliere tematice: Centru de instrucţie ostăşească, Oficiul Poştal de Campanie 1919, Punctul de prim-ajutor ,,Rănit în Războiul cel Mare”, Punct de Transmisiuni militare din Al Doilea Război Mondial, ,,Salutări din România” – replici cromolitografii şi cărţi poştale vechi
Standuri de prezentare MAPN
TABĂRA DIN CETATE, ANTICHITATE ŞI EPOCA MEDIEVALĂ:
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, orele 10.00 – 17.00
Duminică, 8 septembrie 2019, orele 10.00 – 15.00
Acţiuni de reconstituire istorică: prezentări de armament şi echipament militar, lupte, tir cu arcul
Ateliere meşteşugăreşti: pielărie, metale, textile (cusut, brodat, ţesut), prelucrare os şi corn, prelucrare lemn, ceramică ,,Grădiniţa arheologică”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.