BRAŞOV. „Imnul Naţional trebuie sărbătorit, dar nu pe 29 iulie!”

Afirmaţia a fost rostită din nou răspicat astăzi de pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului, cel care de 18 ani se zbate să convingă că este o eroare istorică (legiferată însă, prin Legea nr.99 din 26 mai 1998) fixarea Zilei Imnului Naţional pe 29 iulie, fiindcă în această dată, în 1848, ar fi fost cântat de către Anton Pann la o adunare populară, în Râmnicu-Vâlcea.

Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române” s-a născut la Braşov, în iunie 1848, când a fost şi cântat prima oară, avându-i drept autori pe braşovenii Andrei Mureşianu (cu poezia „Un răsunet” – în manuscris foto 2) şi pe George Ucenescu este teza pe care o susţine cu argumente incontestabile profesorul Oltean.

După 18 ani, eforturile sale, concretizate într-o carte ce a ajuns la opta reeditare şi în memorii către Parlament, Preşedinţie, Guvern şi Academia Română, au rămas tot o luptă cu morile de vânt. Dacă în privinţa versurilor nu există controverse, poetul braşovean Andrei Mureşianu fiind autorul poeziei „Răsunet”, devenite ulterior „Deşteaptă-te, române!”, în privinţa melodiei persistă o confuzie, care a generat şi stabilirea Zilei Imnului Naţional în 29 iulie.

„Un prea frumos cântec” = „Deşteaptă-te, române”?

Profesorul Oltean spune, decepţionat şi revoltat, că i se pare de neînţeles uşurinţa cu care s-a decretat de Parlament ziua de 29 iulie ca „Zi a Imnului Naţional Deşteaptă-­te, române”, folosindu-­se exclusiv de „Raportul nr. 10 din 30 iulie 1848 al Comisarului extraordinar al Districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din lăuntru al Ţării Româneşti”.
În documentul istoric menţionat este relatată sărbătoarea prilejuită de aprobarea Constituţiei şi sfinţirea steagurilor naţionale la Râmnicu-­Vâlcea, în 29 iulie 1848, moment la care a fost prezent şi Anton Pann, care a cântat „un prea frumos cântec”. „Nu poate fi negat faptul că Anton Pann ar fi intonat un cântec patriotic la Râmnicu-Vâlcea, dar a decreta că acesta a fost «Deşteaptă­-te, române!» este hazardat”, crede prof. Oltean, argumentând că în acea perioadă de efervescenţă revoluţionară circulau numeroase cântece patriotice pe versuri ale poeţilor paşoptişti.

George Ucenescu a adaptat melodia

Ceea ce a scris în cărţi şi memorii profesorul Oltean poate fi rezumat astfel: versurile lui Andrei Mureşianu sunt scrise în acea efervescenţă revoluţionară a întâlnirii dintre revoluţionarii munteni şi moldoveni veniţi de la Blaj, de pe Câmpia Libertăţii, la Braşov; pentru a se crea ambianţa întâlnirii, protopopul de atunci, Bonifatie Pitiş, solicită concursul poetului Andrei Mureşianu, înrudit cu el, precum şi al lui George Ucenescu, dascălul de cântări şi (pe atunci) psalt al Bisericii Sfânta Treime – Tocile; mai întâi poetul Mureşianu a cunoscut melodia de la Ucenescu şi apoi şi-a formulat conţinutul poeziei, „pentru că, spune documentul, «căuta melodie după care să compună un sonet»; în duminica următoare, când încă mai erau prezenţi revoluţionarii români, veniţi de la Blaj, s-au reîntâlnit şi cel care a adaptat versurile la melodia «Din sânul Maicii mele» (evident o priceasnă bisericească) a fost George Ucenescu şi tot el a răspândit-o, «fiind poftit în toate părţile» să-l cânte”, precizează prof. Oltean. „Nu ne îndoim de paternitatea melodiei, care aparţine dascălului George Ucenescu din Şcheii Braşovului, student, ucenic al lui Anton Pann. Afirmaţiile noastre privind paternitatea braşoveană a versurilor şi melodiei se bazează pe propriile mărturisiri ale lui George Ucenescu, lăsate în manuscrisul său de cântece, păstrat la Academia Română”, spune prof. Oltean.

„Apreciem în mod deosebit adoptarea cântecului „Deşteaptă-­te, Române” ca imn naţional, dar nu putem accepta sărbătorirea lui nefiresc, pe baza unor mărturii inexacte. Să dăm Cezarului ce e al Cezarului, adică braşovenilor Andrei Mureşianu şi George Ucenescu meritul de a fi autorii Imnului naţional «Deşteaptă-te, române»”, a conchis prof. dr. dr. pr. Vasile Oltean.

Andrei Mureşianu, şi melodia?

Şi totuşi, doctorul în istorie Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor” – decretat drept Muzeul Imnului Naţional (foto 1) are o variantă care nu neagă paternitatea braşoveană a Imnului Naţional, ci doar a lui Ucenescu asupra melodiei. Dr. Rus susţine că tot Andrei Mureşianu este părinte al versurilor şi al melodiei, bazându-se pe relatările soţiei sale, Susana Mureşanu, consemnate în documente aflate la muzeu: „Andrei Mureşianu şi-a luat băieţii de români de la gimnaziul catolic din localitate şi băieţi de la şcoala primară a neguţătorilor români şi s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând «Deşteaptă-te, române!» După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieţii îl cântau de minune. E bine deci să se ştie că melodia lui «Deşteaptă-te, române!» tot poetul Mureşianu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, şi acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat”, conchide Rus.

1848, 15 Noiembrie 1987, 22 Decembrie 1989

Versurile Imnului Naţional „Deşteaptă-te române”, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848, ne-au însoţit în cele mai importante momente ale istoriei noastre din ultimele două secole. Poezia se numea iniţial „Un răsunet”, iar după adaptarea melodiei, cântecul a fost publicat pentru prima dată în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, în 25 iunie (7 iulie) 1848, în 800 de exemplare. Autorii au preferat să întârzie publicarea lui, aşteptând momentul în care cenzorul-şef era plecat din Braşov. Fiind entuziasmaţi de mesajul revoluţionar al melodiei, tinerii au copiat versurile şi notele muzicale în zeci de exemplare. Este de menţionat faptul că, în anul în care a fost compus imnul, Anton Pann nu se afla la Braşov. El a fost prezent la Braşov în anii 1821, 1828 şi 1850, neavând deci cum să se întâlnească cu Andrei Mureşanu în mai 1848, atunci când acesta a compus versurile.

Întrucât poezia „Un răsunet”, cu cele 11 strofe ale sale, devenise marşul revoluţionarilor ardeleni, Nicolae Bălcescu a numit acest imn o adevarată Marsilieză românească. Chiar dacă în timpul Revoluţiei şi după aceea au circulat mai multe variante ale Imnului, iar melodia, specifică muzicii bisericeşti, a fost cântată, mult timp, după ureche, fiind scrisă în notaţie psaltică şi deci necunoscută de cei neiniţiaţi şi chiar de oameni cu o anumită cultură muzicală. În timpul Războiului pentru Independenţă, la 1877, şi al celor două războaie mondiale, atât melodia, cât şi versurile Imnului „Deşteaptă-te, române!” au fost interzise public în spaţiul transilvănean. Totuşi compozitorii noştri au mediatizat cântecul sub diferite forme, ce păreau a fi neutre ca semnificaţie ideologică. Astfel, Ciprian Porumbescu, în „Potpuriul naţional” pentru pian, Iacob Mureşianu, în fantezia „De-ai fi iubit o gingaşă floare” au introdus pasaje muzicale cu teme preluată din imnul respectiv.

Repere istorice ale Imnului „Deşteaptă-te, române!”:
• În anul 1900 s-a făcut prima înregistrare pe disc, de catre solistul Alexandru Pascu, în S.U.A.
• În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti, împreună cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi, a făcut la Bucureşti prima înregistrare instrumentală.
• Tot în anul 1910, corul „Ion Vidu” din Lugoj, a înregistrat pe disc, pentru prima oară, varianta corală.

• De-abia în 1919, Consiliul dirigent transilvănean, prin Tiberiu Brediceanu, l-a însărcinat pe compozitorul şi muzicologul Gheorghe Dima să definitiveze Imnul pentru două şi trei voci egale, cor mixt si bărbătesc, voce şi pian. Printr-un efort de muncă susţinută, fiindcă originalul – atribuit de unii lui Anton Pann, dispăruse, iar versurile nu îl satisfăceau, Gheorghe Dima a reuşit să creeze un aranjament muzical potrivit. Ulterior, D. G. Kiriac, Constantin Brăiloiu şi Vasile Popovici au reuşit realizarea formei definitive, ce este folosită şi azi.

• Imediat după instaurarea dictaturii comuniste, la 30 decembrie 1947, după abdicarea regelui, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea acestuia fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii ‘70, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale.

• „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat în timpul revoltei anticomuniste a braşovenilor, din 15 Noiembrie 198, pe locul unde a fost intonat pentru prima dată după decenii fiind acum Troiţa novembriştilor 

• Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a cântat pe străzi, într-o descătuşare de trăiri înălţătoare, mobilizând mulţimile, întărind sentimentul de solidaritate şi alungând teama.

• Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor, fiind consacrat apoi în mod oficial, prin Constituţia României din anul 1991, ca Imn Naţional al României. Potrivit art. 12, alineatul 3 din Constituţie, Imnul Naţional al României este format din versurile strofelor 1, 2, 4 şi 11 ale poeziei „Un răsunet”.

• În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1157/21.11.2001 textul imnului este recitat şi interpretat numai în limba română. Imnul se interpretează de către cor şi fanfară în următoarele situaţii:
– cu ocazia ceremoniilor oficiale naţionale,
– cu ocazia competiţiilor sportive oficiale internaţionale,
– cu ocazia deschiderii sesiunii Parlamentului,
– la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale de stat şi particulare, la radio şi posturile de televiziune.
Totodată, la începutul manualelor şcolare (abecedare, manuale de citire pentru ciclul primar, manuale de limba şi literatura română, manuale de istorie şi manuale de limba maternă pentru minorităţile naţionale) se tipăreşte textul imnului naţional al României.