Expres

BRAȘOV. Greva și Ziua Muncii modifică programul la Starea Civilă

 

Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că în intervalul 1-3 mai Serviciul de Evidența Populației va avea program special. Astfel, la Serviciul „Decese”, pe 1 mai și 2 mai, se va lucra între orele 9.00 și 13.00, iar pe 3 mai (duminică) va fi  liber. Căsătorii nu se vor oficia în ziua de 3 mai, iar la Serviciul Evidența Persoanelor nu se va lucra cu publicul în perioada 1-3 mai, programul normal urmând a fi reluat în data de 4 mai.

Pe de altă parte, mii de angajați din administrația publică locală vor intra joi, 30 aprilie, în grevă generală de o zi. Liderul filialei Brașov a CNS Cartel Alfa, Fănică Gabor, la care este afiliată Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), organizatoarea grevei, spune că doar mâine va ști cu exactitate numărul de participanți din județul nostru, dar poate garanta că vor înceta lucrul și cei din Primăria Brașov.

Căsătorii reprogramate

Greva va modifica astfel și programul de lucru al Serviciului de Evidenţă a Populaţiei. Tinerii care au programat să își unească destinele în zilele de 9 și 10 mai își vor putea depune dosarele în vederea oficierii cununiei civile abia lunea viitoare, pe 4 mai. De asemenea, căsătoriile programate pentru 30 aprilie au fost reprogramate, o parte pentru 2 mai, iar altele au fost devansate pentru ziua de miercuri, 29 aprilie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button