Brașov. Furnizorul de gaz a fost „ars” de Protecția Consumatorului

GDF Suez a primit amendă de 30.000 de lei pentru practici comerciale incorecte
Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Brașov au fost asaltați în această săptămână de reclamații telefonice venite de la brașoveni, dar s-au și autosesizat în urma articolelor din presa locală. Consumatorii casnici au reclamat modalitatea prin care GDF Suez Energy România i-a notificat asupra obligativității de a face verificarea instalației de gaz, amenințându-i cu sistarea furnizării. Inspectorii de la protecția consumatorului au sancționat compania pentru practici comerciale incorecte, întrucât în cuprinsul aceleiași scrisori de somație se menționa oferta pentru Asigaz, divizie a GDF Suez, pentru această operațiune. De asemenea, furnizorul de gaz a fost obligat să afișeze în mod vizibil lista firmelor care sunt autorizate să efectueze verificarea instalațiilor. Directorul CJPC Brașov, Ionuț Spătaru, a precizat că din datele pe care le-a strâns acestea au tarife cu mult sub costurile propuse de GDF, de peste 70 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




