BRAȘOV. „Focus on the road” / Peste 3.100 de vehicule verificate
În perioada 14 – 20.09.2020, polițiștii rutieri brașoveni au desfășurat, pe raza întregului județ, acțiunea intitulată „Focus on the road”, ce a avut ca scop depistarea celor care comit abateri privind folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii (cu excepția celor prevăzute cu dispozitive „mâini libere”), lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului sau ghidonului vehiculului, efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere ori nerespectarea prevederilor legale privind folosirea centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție.
De asemenea, au fost desfășurate activități de informare a cetățenilor asupra dinamicii și consecințelor nerespectării normelor rutiere.
„Au fost organizate 180 de acțiuni punctuale, ocazie cu care polițiștii brașoveni au verificat 3.109 vehicule și au aplicat 1.662 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 424.000 lei. Dintre acestea 370 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 94 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul și 15 sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea de acte sau activități de natură a distrage atenția conducătorului auto”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
„Siguranța tuturor cetățenilor reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov! Fiți responsabili în trafic și adoptați întotdeauna o conduită”, a adăugat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.