BRAȘOV. Firmă de închiriat autorulote, verificată de Protecția Consumatorilor
O firmă de închirieri autorulote din Brașov este în atenția Protecției Consumatorilor Brașov, după ce patru familii din Bacău s-au plâns că le-au fost pregătite alte autovehicule decât cele convenite prin contract și plătite. În replică, reprezentanţii societăţii susţin că, de fapt, le-au livrat maşini mai moderne.
Turiștii au ajuns ieri dimineață la reprezentanța din Brașov, de unde ar fi trebuit să ia rulotele.
Cele patru familii au plănuit să petreacă două săptămâni în plimbare prin Europa și au rezervat din vreme patru maşini de tip 4+2 premium, în care pot călători, conform pozelor de pe site-ul companiei, 6 persoane. Ieri dimineață, însă, au descoperit că două dintre rulote erau de tip 2+2 (pentru 4 persoane).
„În momentul în care am venit în curte, am realizat că nu sunt toate la fel. Au spus: «Da, astea sunt». Unul a zis: «Îmi pare rău, ştiu ce aţi plătit, astea mi le-au trimis de la Bucureşti». Au spus aşa: «Doamnă, nu este prima dată când fac aşa ceva. Ca să nu i li se strice vacanţa, oamenii acceptă orice»”, le-a povestit unul dintre clienți jurnaliștilor de la PRO TV.
Reprezentanţii firmei de închirieri au chemat agenţii de pază şi i-au dat afară din curte pe clienţi, pe motiv că au devenit violenți. Prin urmare, păgubiții au apelat la Protecția Consumatorilor.
„Am solicitat documentele pentru a analiza contractele clienților și vom dori să vedem și punct de vedere al agentului economic. În funcție de concluzie, vom stabili eventuale sancțiuni”, ne-a declarat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu.
Clienţii ar fi achitat încă din luna februarie chiria pentru cele patru rulote, în total 6.000 de euro. Mai mult, oamenii plătiseră și rezervări la locurile de campare.
„Tot concediul era foarte bine pus la punct, toate rezervările erau plătite la formula unu, toate campările făcute pe zile, pe ore, pe zone, ca tot concediul să fie de vis. Acum totul s-a dus de râpă”, a explicat unul dintre băcăuani.
După surpriza neplăcută de sâmbătă, cele patru familii au renunțat la concediu și s-au întors acasă.
Reprezentantul firmei de închirieri susţine că oamenii nu aveau motiv să refuze rulotele, pentru că sunt toate de clasa premium şi, susţine el, rulotele 2+2 sunt chiar mai mari.
„Rulota 2+2 este superioară rulotei 4+2, atât ca şi cost de achiziţie, cât şi că performante tehnice. Autorulotele 2+2 sunt mai mari. Noi acest lucru le-am explicat, dar ei au devenit agresivi, lucru pe care noi nu îl tolerăm”, a declarat, pentru stirileprotv.ro, Florin Hrițuliac, reprezentantul firmei de închirieri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.