Expres

BRAȘOV. Filme și dezbateri despre drepturile omului

  • Eveniment OWR 18.9. Autism_291263.jpg
 

Spectatorii brașoveni au parte, până duminică, de cele mai captivante filme documentare realizate în ultimii ani. 18 proiecții de film și dezbateri cu 21 de invitați ce vor aborda tema drepturilor omului vă așteaptă în cele două spații de desfășurare a festivalului: Centrul Cultural Reduta și Bastionul Artiștilor.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului One World România la Braşov propune documentare realizate în ultimii ani, precum şi o serie de evenimente speciale care vor însoţi proiecţiile şi vor aborda tema drepturilor omului din unghiuri cât mai diverse, aducând laolaltă invitaţi din mai multe domenii. O temă este sănătatea mintală, un subiect presant de dezbatere, cu atât mai mult în contextul pandemiei Covid-19. Unul dintre documentarele prezentate la OWR Braşov #2 abordează această temă într-un mod cu totul special. „Niciunul dintre ei nu spune vreun cuvânt” vorbeşte despre o comunitate formată din oameni care suferă de autism. Proiecţia va continua cu o dezbatere despre nevoile persoanelor cu tulburări din spectrul autist, precum şi despre servicii şi abordări necesare. Documentarul adoptat de „Copiii de Cristal” Brașov – o asociaţie a părinţilor cu copii cu TSA (tulburări din spectrul AUTISM), cu care se va discuta despre nevoile persoanelor cu tulburări din spectrul autist – are loc în această seară, la Reduta, din cauza vremii.

„La deschidere am avut-o alături de noi pe Iryna Tsilyk – cineastă și scriitoare din Ucraina, cu care am vorbit despre debutul ei în lungmetraj «Pământul este albastru ca o portocală», pentru care a primit premiul «Directing Award: World Cinema Documentary» la Festivalul de Film de la Sundance.

În zilele care urmează vom continua cu o serie de documentare regizate în mare parte de cineaste contemporane cu abordări diferite, menite să arate varietatea vocilor din cinematografia feminină. Din titlurile care vor rula menționăm „Micul Samedi”, o poveste personală în care regizoarea Paloma Sermon-Daï explorează în mod curajos situația fratelui său care se luptă cu adicția de heroină; „Covrigul meu mexican”- debutul spectaculos al regizoarei spaniole Nuria Giménez, precum și #newTogether – noul documentar al regizoarei românce de teatru şi de film Carmen Lidia Vidu realizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac, proiecția fiind urmată și de o dezbatere despre efectele pandemiei asupra artiștilor și a operatorilor culturali, la care sunt invitați Elise Wilk (dramaturg brașovean), Elena Vlădăreanu (poetă), Andrei Popov (Forumul Cultural Austriac)”, au menționat organizatorii Festivalului One World Romania.

Un alt subiect este reforma justiţiei în România. După proiecţia documentarului „Justiţie nevăzută”, va urma o dezbatere cu invitaţi ai Fundaţiei Konrad Adenauer.

Toate filmele vor fi vorbite sau subtitrate în limba română.

În cadrul festivalului va fi prezentat şi unul dintre proiectele OWR de recuperare a patrimoniului cinematografic naţional, şi anume Cineclubul, care în 2021 se concentrează pe evoluţia filmului documentar românesc din perioada interbelică şi din cea comunistă.

În paralel se fac pregătirile pentru „Atelierul de film documentar pentru adolescenţi” ce va avea loc la Braşov în perioada 27-30 septembrie 2021.

Festivalul face parte din proiectul „Documentarele One World Romania la Braşov, ediţia a II-a”, cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare