Expres

BRAȘOV. Festivitate militară emoționantă în Piața Sfatului

 

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” organizează, din nou în public, festivitatea de depunere a jurământului militar de către studenţii anului I. La evenimentul care are loc astăzi, de la ora 11.00, în Piața Sfatului, sunt aşteptaţi să participe, alături de părinţi şi invitaţi ai studenţilor, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, personalităţi ale administraţiei publice locale, rectori şi profesori de la universităţile din Braşov şi din ţară. „Depunerea jurământului militar reprezintă un eveniment deosebit în viaţa studenţilor din anul I de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, un prag ce simbolizează hotărârea fermă de a păşi în prima etapă a pregătirii lor ca ofiţeri în armele şi specialităţile militare pentru care au optat”, afirmă reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior militar. Ceremonia se va încheia cu un scurt recital, susţinut de fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” şi cu un exerciţiu de mânuire a armamentului („drill”), executat de studenţii anului I. În acest an, Academia are un număr record de studenţi în primul an, 200, dintre care aproape 40% sunt fete.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare