Expres

BRAȘOV. Festivalul Clătitelor, tradiție înnoită cu surprize

 

Ca în fiecare an (în 2018 a fost o nedorită pauză), la final de iarnă şi înainte de intrarea în Postul Paştilor, comuna Prejmer îmbracă strai de sărbătoare pentru a celebra unul dintre cele mai populare obiceiuri săsești: Fasching-ul = Festivalul Clătitelor.
Evenimentul Fasching Prejmer – Sărbătoarea Clătitelor, ediția cu numărul XV, se organizează în perioada 22-23 februarie 2020. Organizatorii vor veni cu foarte multe elemente de noutate, iar tinerii din comunitatea prejmereană promit ca parada carelor alegorice sa fie una pe măsură! „Așteptăm ca fiecare cetățean din comunitate să fie partenerul nostru, prin prezența în zona comercială cu produse locale tradiționale, iar fiecare tânăr din comunitate să participe alături de noi în Parada Caravanelor!”, se arată pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.

În Europa, Prejmerul este cea mai estică aşezare în care se mai serbează tradiţiile săseşti, lucru care denotă faptul că această comunitate a înţeles importanţa conservării valorilor tradiţionale, respectă şi are deschidere faţă de diversitatea culturală. Aceasta convieţuire paşnică şi fructuoasă a făcut ca, de la an la an, Fasching-ul să atragă un public tot mai larg, peste 15.000 participanţi care s-au bucurat savurând delicioasele produse tradiționale, admirând și degustând din expoziția de clătite. Susținute în aer liber, concertele celor mai apreciați artiști români, trupele de dans tradițional săsesc, fanfara, caravana sunt doar câteva dintre surprizele pe care organizatorii le au în vedere de la an la an, pentru localnici și publicul larg. Pentru mulţi dintre aceia care practică turismul cultural, Fasching-ul reprezintă şi o oportunitate de informare asupra istoriei locului şi Bisericii Cetate Prejmer, notată cu 3 stele în Ghidul Verde Michelin şi înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Obicei vechi al sașilor, reînviat de români

Saşii adunaţi în jurul cetăţii Prejmer alungau, în Fasching, ultimele urme ale iernii. Faschingul se ţinea de obicei în săptămâna dinainte de Lăsata Secului pentru Postul Paștilor (după calendarul catolic, evanghelic, reformat), care era perioada balurilor mascate, prilej de petrecere, voie bună și mâncare aleasă. . Faschingul este o sărbătoare menită să alunge duhurile iernii şi frigul. Pe vremuri însă, era şi o ocazie de petrecere, pentru băieţii care urmau să plece la oaste, își amintesc sașii vârstnici. Flăcăii costumaţi dansau şi ofereau clătite care se făceau chiar pe plita aşezată în căruţa care îi însoţea. Mai furau şi câte o fată, o ascundeau sub coviltirul căruţei, iar logodnicul tinerei trebuia să plătească pentru eliberarea ei.
Cu o seară înainte de carnaval, tinerii se adunau la cetatea din sat într-o şezătoare pentru a face ultimele retuşuri creaţiilor cu care urmau să se prezinte la petrecere. Copiii aveau şi ei parte de un carnaval, unde dansau şi se întreceau în a juca spectacole de teatru. Seara însă era a tinerilor. Fetele, cu măşti simple, mărginite de danteluţe, veneau să-şi întâlnească iubiţii cu care se învârteau în valsuri.
Când saşii din Prejmer au luat drumul Germaniei, odată cu ei au murit şi petrecerile. După 20 de ani de pauză, românii – căci în Prejmer au rămas doar câteva familii de saşi – au reînviat Sărbătoarea.
Reluată după două decenii, farmecul „Sărbătorii cu clătite” la Prejmer a rămas acelaşi. Caravana Clătitelor, în care toate rolurile sunt jucate de băieţi mascaţi, porneşte dimineaţa prin sat. Într-o căruţă dotată cu plită, „Mama grasă” şi „Mama slabă”, doi flăcăi cu talente culinare costumaţi în bucătărese, învârtesc clătite. Tineri mascaţi pe cai aprigi, deschid drumul căruţei în care se rumenesc clătitele, sub ochiul fardat al celor două „mame”. „Mirele şi mireasa”, doi băieţi deghizaţi, şi ajutoarele lor cântă, chiuie, bat din poartă în poartă şi „joacă” lumea ieşită în stradă să-i admire.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button