BRAȘOV. Festival de Sport Montan la Săcele
Timp de 3 zile, de astăzi până duminică, cei 500 de participanți asteptați se vor întrece în 5 probe sportive: orientare în alergare, parapantă și 3 probe de alergare montană. La acestea se adaugă o cursă a copiilor, o expoziție de fotografie și două seri de proiecții de filme cu tematică montană. Municipiul Săcele și-a propus să profite cât mai mult de bogăția naturală pe care o are. Masivul Piatra Mare va fi astfel gazda, în acest weekend, a unei competiții de sporturi montane. 330 de alergători s-au înscris la cele 3 curse de alergare montană. La aceștia se adaugă și cei peste 100 de participanți la proba de orientare, precum și cei de la concursul de parapantă și de la cursa copiilor.
Concurenții de la probele de alergare montană vor avea două zile pline. Sâmbătă, 28 octombrie, pe muntele Bunloc, va avea loc proba de Bunloc Vertical Race, care constă într-o probă de alergare la deal, pe o distanță de 3,5km cu o diferență de nivel de 550m. Tot în aceeași zi va vea loc și concursul de parapantă și cursa copiilor, toate probele urmând să se desfășoare în Bunloc.
Cu o zi înainte, vineri după-amiaza, va avea loc concursul de orientare, dedicat participanților de orice vârstă, foarte mulți copii anunțându-și déjà participarea. Duminică va fi ziua curselor de lungă distanță. Vor fi două curse: Bunloc Trail Running de 15 km, cu 750m diferență de nivel și Piatra Mare Mountain Running de 30 km, cu 1500 m diferență de nivel. Ambele curse pornesc din centrul Municipiului Săcele și se desfășoară în masivul Piatra Mare, alergătorii de cursa lungă ajungând chiar în vârf, sosirea urmând să fie tot în centrul orașului.
Organizatorii, Primăria Municipiului Săcele și Asociația Sport Montan Săcele au pregătit și o expoziție de fotografie și trei proiecții de filme. În colaborare cu Alpin Film Festival și Fundația ProPark, vineri și sâmbătă, la noua sală de spectacole a Centrului Multicultural și Educațional Săcele(CME), vor fi proiectate filmul documentar ”Natura Brașovului”, precum și cele mai bune filme de la Alpin Film Festival. Tot la CME va vea loc și ceremonia de premiere, duminică de la ora 16.00.
Festivalul Sport Montan Săcele este un concept nou pentru România care dorește să aducă în cadrul aceleiași competiții mai multe sporturi montane, pe viitor festivalul propunându-și să introducă și probe de mountain bike și de alpinism.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.