Expres

BRAȘOV. Festival Coral Internațional

 

Astăzi începe la Brașov festivalul coral internaţional „Transilvania CorFest”, organizat de către Universitatea Transilvania – Facultatea de Muzică, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, Asociaţia Română de Cânt Coral, Federaţia Corală Internaţională „A coeur joie” şi Consiliul Local Braşov, sub egida Braşov 2021- Capitala Europeană a Culturii – oraş candidat. Festivalul se va încheia pe 18 iulie. La cea de a VI-a ediţie, cele peste 20 de coruri şi grupuri corale şi vocal-instrumentale din Franţa, Serbia, Republica Moldova şi România vor participa la diverse ateliere corale, instrumentale și vocal-instrumentale, coriștii și dirijorii lor fiind îndrumați de profesori de prestigiu, urmate de serate şi concerte corale. Acestea vor avea loc zilnic, de la orele 17.00-18.00 și 20.00, la Aula Universității Transilvania, în câteva biserici din Brașov, la mall în Tractorul și chiar la Primăria Brașov. Concertele atelierelor se vor desfăşura, la finalul festivalului, sâmbătă şi duminică, evidenţiind realizările obţinute în cadrul atelierelor corale.

Pe parcursul festivalului, participanţii vor lua parte la un număr de nouă ateliere de lucru pe diferite tematici: „Poveste despre tineri”, coordonat de Mădălina Rucsanda şi Iuliana Porcos, „Coruri pe voci egale”, coordonator Andrada Mureşan, „Notaţia, ehurile şi diastematica muzicii bizantine”, coordonator preot profesor Nicolae Popescu, „Bijuterii ale creaţiei corale româneşti”, atelier coordonat de Marius Modiga, „Rezonanţe corale sud-americane” – coordonatori Ioan Oarcea şi Cristina Puia, „Creaţia corală sârbă de inspiraţie folclorică”, susţinut de dirijorul sârb Miloje Nikolic, „Misa în sol de Franz Schubert” – coordonat de Ciprian Ţuţu, „Bonso Nuni Mu Zulu de Norbert Ott” – coordonat de Norbert Ott din Franţa, „Tehnica orchestrală în lucrări de referinţă ale clasicismului”, atelier coordonat de dirijorul Radu Hamzea, conducătorul Orchestrei „Jesus Guridi” din Bilbao (Spania).
De alfel orchestra spaniolă, alături de Corul „Astra” din Braşov, dirijat de Ioan Oarcea, vor susţine, în această seară, concertul de deschidere al festivalului, concert programat pentru ora 19.00 la Aula Universităţii „Transilvania”. Zilele următoare, concertele corurilor participante vor avea loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Piaţa Sfatului, Biserica „Sfânta Treime – Cetate”din str. G.Bariţiu, Biserica Greco-Catolică „Sfântul Petru” din str. Zizinului, Coresi Shopping Resort, Sala festivă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea”şi Aula Universităţii „Transilvania”.               

 

Programul festivalului:

Luni 13 iulie 2015, ora 20.00  

Aula Universităţii Transilvania „Sergiu T. Chiriacescu”

SERATE CORALE – Cânt comun

Concert vocal – simfonic în cadrul Stagiunii de concerte a Universităţii Transilvania din Braşov – Facultatea de Muzică

Orchestra Jesus Guridi a Conservatorului din Bilbao, Spania dirijor: Radu Hamzea;

Corul de cameră Astra din Braşov dirijor: Ioan Oarcea.

 

Marţi 14 iulie 2015

ora 17.00        

Biserica Ortodoxă „Sf. Treime” – Cetate (str. G. Bariţiu)

Corul Ecclesia din Dorna Candrenilor dirijor: Pr. Doroftiese Gabriel Gheorghiţă;

Corul Concentus din Braşov dirijor: Marius Modiga;

Corul Gheorghe Dimaal Facultăţii de Muzică Braşov dirijor: Ciprian Ţuţu.

ora 20.00

Ansamblul de Percuţie VERSUS al Liceului de Muzică „Tudor Ciortea”- dirijor: Cristina Puia

Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” – Braşov (Sala Festivă)   

Miercuri 15 iulie 2015, ora 17.00

Biserica Greco –Catolică „Sfântul Petru” Braşov (Strada Zizinului 2A) Braşov

Concerte religioase – Corul Amigos din Braşov dirijor: Humberto Segundo Aguilar Alvarado;

Corul Vox Animi din Sighişoara, dirijor: Rodica Proteasa;

Corul Anche Musica din Ploieşti dirijor: Amalia Secreţianu;

Corul George Enescu din Bălţi, Republica Moldova dirijor: Ana Cuscenko.

ora 20.00Aula Universităţii Transilvania „Sergiu T. Chiriacescu”

Corul Vox  Animi din Sighişoara dirijor: Rodica Proteasa;

Corul Andrei Şaguna din Braşov dirijor: Andrada Mureşan;

Corul Ecclesia din Dorna Candrenilor (jud. Suceava) dirijor: Pr. Doroftiese Gabriel Gheorghiţă;

Corul Concentus din Braşov, dirijor: Marius Modiga;

Corul Gheorghe Dima al Facultăţii de Muzică Braşov dirijor: Ciprian Ţuţu.

Joi, 16 iulie 2015, ora 17.00  Biserica Ortodoxă „Sf. Adormire”(Piaţa Sfatului)

Corul Şcolii de Muzică George Enescu din Bălţi (Republica Moldova) dirijor: Ana Cuscenko

Corul Academic de cameră din Kragujevac (Serbia) dirijor: Miloje Nikolic

 

ora 20.00 Aula Universităţii Transilvania „Sergiu T. Chiriacescu”

Serate corale – Cânt comun

Corul ACJ „A Travers chatns” din Busigny (Franţa) dirijor: Mary –Jane Varès;

Corul George Enescudin Bălţi (Republica Moldova) dirijor: Ana Cuscenko;

Corul Academic de cameră Liceum din Kragujevac (Serbia) dirijor: Miloje Nikolic;

Corul Appasionato din Târgovişte dirijor: Florin Emil Nicolae Badea

 

Vineri, 17 iulie 2015, ora 20.00  Aula Universităţii Transilvania „Sergiu T. Chiriacescu    

dirijor: Humberto Segundo Aguilar Alvarado;

Corul Anche Musica din Ploieşti, dirijor: Amalia Secreţianu;

Concertul Atelierelor Corale

A2. Coruri pe voci egale – dirijor: Andrada Mureşan;

A1. Poveste despre tineri – dirijor: Mădălina Rucsandra;

A7. Misa in SOL de Franz Schubert – dirijor: Ciprian Ţuţu;

A8. Bonso Nuni Mu Zulu de Norbert Ott – dirijor: Norbert Ott.

 

Sâmbătă, 18 iulie 2015, ora 18.00 Catedrala Ortodoxă „Sf. Adormire”(Piaţa Sfatului)

Concertul Atelierelor Corale

A3. Notaţia, ehurile şi diastematica muzicii bizantine dirijor: Preot Nicolae Popescu

Corul Ioan Cristu DANIELESCU din Ploieşti dirijor: Valentin Gruescu

 

ora 20.00 Aula Universităţii Transilvania „Sergiu T. Chiriacescu   

Concertul Atelierelor Corale

A5. Rezonanţe corale latino –americane dirijor: Ioan Oarcea;

A4. Bijuterii ale creaţiei corale româneşti dirijor: Marius Modiga;

A6. Creaţia corală sârbă de inspiraţie folclorică dirijor: Miloje Nikoli

Recital – Cvintetul Anatoly

Închiderea festivă a festivalului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button