BRAȘOV. Femeile liberale sărbătoresc Ziua Internațională a Familiei
De Ziua Internaţionalei a Familiei – 15 mai, Organizaţia Femeilor Liberale PNL Braşov organizează evenimentul „Familia, prima noastră şcoală”, o conferinţă despre „România Familiei, România celor în care copiii cresc crescuţi de părinţii lor, România celor care se luptă pentru a câştiga o pâine cinstită şi România celor care se luptă pentru identitatea ţării”. Lidera femeilor liberale din Braşov, Pamela Diaconu, a anunţat că, printre alţii, la conferinţa de Ziua Internaţională a Familiei, care are loc de la ora 17.30, la Aro Palace, au acceptat invitaţia de a susţine prelegeri protopopul Braşovului, Dănuţ Gheorghe Benga (foto, centru) – care va vorbi despre rolul Bisericii în creşterea copiilor, dar şi Iolanda Beldianu (preşedintele Asociaţiei „Pas Alternativ”), Onelia Pescaru (psiholog, jurnalist şi profesor), precum şi Mirel Găvenea (antreprenor, consultant, trainer). Prin această conferinţă, preşedintele Organizaţia Femeilor Liberale PNL Braşov, Pamela Diaconu, a declarat că „vrem să prezentăm «România Reală», cea a familiei în care se nasc copii care sunt educaţi de către părinţii lor în sensul iubirii de Dumnezeu şi de neam. Dincolo de aparenţele negative, cred că există România onestă, România pâinii câştigate cinstit, România celor care nu râvnesc la avere indiferent de preţ, care preţuiesc valorile şi tradiţiile româneşti şi care luptă ca identitatea neamului nostru să nu dispară”. De altfel, ea a amintit că printre temele dezbătute la conferinţă vor fi „Avantajele întemeierii unei familii în România”, „Familia şi Biserica, factori importanţi în domeniul educaţiei”, „Tatăl şi mama, primii educatori” sau „Instabilitatea emoţională a copilului”. Pe de altă parte, întrebată de ce la conferinţă participă numai Biserica Ortodoxă, Pamela Diaconu a răspuns că şi reprezentantul acesteia s-a lăsat cu greu convins, pentru că „bisericile evită să se asocieze cu partidele”. De asemenea, vor fi premiate trei dintre cele mai longevive cupluri din Braşov, care au peste 50 de ani de căsnicie. „Fiecare dintre cele trei cupluri va primi câte o diplomă, dar şi câte un coş cu surprize, cu diverse produse alimentare şi un card valoric de 200 de lei pe care să îl poată folosi într-o farmacie sau într-o unitate medicală privată. Unul dintre cuplurile care vor fi premiate are chiar peste 60 de ani de căsnicie”, a declarat Cristina Fălticineanu, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei municipale a femeilor liberale din Braşov.
Ziua Internaţională a Familiei se sărbătoreşte pe 15 mai, în fiecare an, începând cu 1995.
Motto-ul din acest an al Zilei Internaţionale a Familiei, stabilit de ONU, este „Familii şi societăţi incluzive”,
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.