Expres

BRAŞOV. Faţada Rectoratului a intrat în proces de restaurare

  • IMG_1670_242303.JPG
 

La 130 de ani de la construire, faţada unei clădiri emblematice pentru Braşov, care adăposteşte acum Rectoratul Universităţii Transilvania, va fi restaurată. Lucrările de reabilitare au început aproape simultan cu deschiderea anului universitar 2017/2018 şi deja clădirea este „îmbrăcată” în schele şi folii de protecţie.

Amplele lucrări de restaurare sunt estimate la 3,7 milioane de lei. Lucrările ar urma să fie finalizate într-un an. „După doi ani de la demararea procedurilor de obţinere a autorizaţiei de construcţie şi ulterior de achiziţionare a lucrărilor, sunt bucuros că am reuşit să finalizăm acest demers şi am început lucrările de restaurare a faţadei celei mai frumoase clădiri din Braşov. Chiar dacă suntem dezamăgiţi că asemenea lucrări nu sunt eligibile pentru finanţare din fondurile europene alocate exerciţiului financiar 2014-2020, universitatea a decis să acopere costurile restaurării din venituri proprii, redând astfel frumuseţea acestei clădiri unice, comunităţii academice, braşovenilor şi tuturor celor care vizitează oraşul nostru”, a declarat rectorul Universităţii, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Clădirea are o arhitectură deosebită, fiind un punct de atracţie pentru turişti şi de asemenea un motiv de mândrie pentru braşoveni. Imobilul a fost construit în stil neo-renaştere, cu picturi „sgraffito”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, între anii 1881 şi 1885, fiind proiectat de către arhitectul Peter Bartesch. Iniţial, a fost Palatul Casei de Pensiuni (Pensii) şi sediul Prefecturii.
Clădirea este formată din parter şi două etaje, fiecare cu particularităţile proprii. Astfel, la parter, structura inspiră putere, soliditate, cu aspectul de construcţie din piatră şi bolte în zona ferestrelor. Registrul de la primul etaj transmite senzaţia de eleganţă, iar etajul II, aristocraţie, cu picturile „sgrafitto” dând impresia unor însemne heraldice. „Sgraffito” este o tehnică de pictură murală, cu destinaţie pentru decoraţiuni şi amenajării cadrelor ambientale. Alături de tehnica frescei şi a mozaicului, tehnica „Sgraffitto” este una din cele mai vechi tehnici murale
Lucrarea de restaurare va fi una complexă. Vor fi refăcute tencuiala, podul şi acoperişul clădirii, iar picturile şi basoreliefurile vor fi restaurate şi evidenţiate. În felul acesta clădirea îşi va recăpăta strălucirea de altădată. De la construcţie şi până acum, faţada clădirii nu a fost restaurată vreodată.

Istorie zbuciumată în privinţa proprietăţii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în 2007 că Universitatea Transilvania îşi poate păstra sediul actual de la Rectorat, după şase ani de procese în care Consiliul Judeţean Braşov a solicitat evacuarea unităţii de învăţământ şi a revendicat imobilul. Decizia instanţei supreme este definitivă şi irevocabilă. Administraţia judeţeană spera să redobândească această clădire, cu scopul de a o folosi ca sediu, după ce, la finele anilor 90, Ministerul Justiţiei a revendicat la rândul său imobilul de pe B-dul Eroilor nr. 5, unde funcţionează acum CJ Braşov, Prefectura şi Curtea de Apel. În 14 august 1999, Consiliul Judeţean Braşov a solicitat instanţei evacuarea Universităţii Transilvania din clădirea cunoscută acum cu numele de Rectorat, pentru care administraţia judeţeană avea titlu de proprietate în 1910. Ulterior, Judecătoria Braşov a introdus în cauză, în calitate de pârâţi, Casa de Cultură Studenţească Braşov, Casa Universitarilor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu motivarea că şi aceştia folosesc imobilul fără titlu. În 2001, magistraţii de la Judecătoria Braşov au admis acţiunea şi au dispus evacuarea instituţiilor de învăţământ.
Pârâţii au contestat decizia, iar în 5 februarie 2003 Tribunalul Braşov a admis apelul şi a respins acţiunea de evacuare. Instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile prevederile articolului 166 din Legea 84/1995, potrivit cărora imobilul face parte din baza materială a Universităţii Transilvania şi este de drept proprietatea acesteia de la data intrării în vigoare a legii invocate. La rândul lor, juriştii de la CJ Braşov s-au adresat Curţii de Apel, care a recunoscut dreptul de proprietate, dar a respins cererea de evacuare a instituţiilor de învăţământ.
Cazul a ajuns în 2004 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), judecătorii de aici soluţionându-l în favoarea Universităţii „Transilvania”. La doi ani şi jumătate de la această decizie, dosarul a fost repus pe rol de judecătorilor de la ÎCCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a recunoscut titlul de proprietate al instituţiei de învăţământ superior. Instanţa supremă a respins astfel recursul Consliului Judeţean Braşov, care a solicitat recunoaşterea titului de proprietate asupra clădirii, iar Universitatea Transilvania a obţinut intabularea întregului imobil în favoarea sa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button