Expres

BRAȘOV. Fără certificat verde sau test negativ pentru ajutorul de încălzire

 

Braşovenii care nu s-au vaccinat, nu au trecut prin boală sau nu au un test negativ pot merge la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din Primăria Braşov pentru a ridica cererile pentru ajutoarele de încălzire sau pentru a depune dosarele pentru obţinerea acestui drept. Regula e valabilă și pentru a ridica tichetele valorice acordate prin Campania „Dar din suflet pentru seniori”. Precizările vin de la purtătorul de cuvânt al DAS Braşov, Monica Chelban, care a menţionat că „accesul persoanele îndreptăţite la servicii şi beneficii sociale nu este condiţionat existenţa şi prezentarea certificatului verde, a unei dovezi că persoana respectivă se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a unui rezultat negativ la unul dintre testele COVID-19, RT-PCR sau antigen”.
De asemenea, ea a dat asigurări că activitatea instituţiei este organizată în condiţii de siguranţă atât pentru persoanele vaccinate, testate sau vindecate, cât şi pentru persoanele care nu se încadrează în aceste categorii. „În condiţii de siguranţă maximă suntem pregătiţi să răspundem tuturor solicitanţilor de prestaţii sociale care se adresează instituţiei noastre în această perioadă”, a mai spus Chelban.
Totuşi, pentru a se evita aglomeraţia şi pentru a reduce timpii de aşteptare, reprezentanta DAS le-a recomandat beneficiarilor să utilizeze, pe cât posibil, comunicarea electronică şi să se programeze online pe site-ul dasbrasov.programero.ro.
Data-limită pentru depunerea documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei îm perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 este 20 noiembrie. Cei care depun dosarele după această dată vor beneficia de sumele cuvenite din luna următoare înregistrării cererii.  De ajutoarele de încălzire, dar şi de stimulentul pentru energie pot beneficia persoanele al căror venit mediu net lunar este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Formularele pot fi ridicate:

 -de la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov din str. Panselelor nr. 23;

 -de la Centrul de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei municipiului Brașov, Bdul. Eroilor, nr. 8;

 -descărcate de pe site, accesând link-ul http://www.dasbv.ro/…/ajutoare-pentru-incalzirea…/.

 Ajutoarele pentru încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

 a) Între 25 lei -250 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;

 b) Între 50 lei -500 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;

c) Între 32 lei -320 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi şi/sau petrolieri;

 d) Procent cuprins între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat.

Cuantumul suplimentului pentru energie, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

 a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

 b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

 c) 10lei/lună pentru consumul de energie termică;

 d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri

 De pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov, accesând link-ul http://www.dasbv.ro/…/ajutoare-pentru-incalzirea…/ pot fi obținute informații despre:

 • Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei ;

 • Actele necesare în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei ;

Precizare

 Actele necesare sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea stabilirii dreptului cuvenit.
Pentru documentele care trebuie prezentate în copii, rugăm solicitanții să pregătească copii ale acestora deoarece în zonă nu există posibilitatea de copiere a documentelor.

 Cererile se depun:

 -fie personal la sediul din str. Panselelor, nr. 23 în timpul programului de lucru: luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00 cu pauză de dezinfecție 11.30-12.00 joi între orele 8.30-17.00 cu pauze de dezinfecție 11.30-12.00 și 14.30-15.00;

-fie pe email dasbv@dasbv.ro.

În ceea ce priveşte „Dar din suflet pentru seniori”, acestea sunt acordate vârstnicilor cu domiciliul în municipiul Braşov care au împlinit vârsta legală de pensionare (63 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii) şi au venituri nete mai mici de 1.000 de lei pe lună.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare