Expres

BRAȘOV. Fără „Atingeri nedorite”

  • atingeri_293308.png

Polițiștii Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Brașov continuă activitățile din cadrul Campaniei „Atingeri nedorite”, pentru a-i conștientiza pe adulți și pe părinți cu efectele negative grave ale abuzului sexual.

„În contextul în care vulnerabilitatea, imperfecțiunea, imaturitatea și, nu în ultimul rând, dependența de cei mari pot fi «portițe» prin care un copil sau un adolescent să fie pus în pericol, formarea și dezvoltarea abilităților necesare pentru a spune NU oricărui comportament neadecvat sunt indispensabile”, au subliniat polițiștii brașoveni.

Aceștia le recomandă părinților și tuturor celor care au în grijă copii:

-Faceți tot ce puteți pentru a vă feri copiii de abuz. Învățați-i de mici că nimeni nu-i poate atinge în zonele intime, vorbiți cu ei despre secrete, despre limitele personale, pe care au tot dreptul să și le apere;
-Spuneți-le că nu e vina lor că există persoane care nu respectă limitele personale, dar că e datoria lor să și le protejeze și a noastră, ca părinți, să-i ajutăm cu tot ce putem;
-De fiecare dată când se întâmplă ceva, rămâneți de partea lor! Interveniți, cereți ajutor, luați măsuri;
-Explicați-le cum să recunoască de la distanță furia, frica și alte emoții puternice;
-Când sunt singuri pe stradă sau la joacă să fie atenți la persoanele necunoscute care doresc să intre în discuții cu ei;
-Încurajați-i să vă spună ce li se întâmplă când nu sunt cu dumnevoastră și stabiliți cu ei ce pot face pentru sigurața lor;
-În mediul online să evite discuţiile cu persoanele pe care nu le cunosc, cu atât mai mult să nu le ofere informații/date personale. De asemenea, să nu trimită imagini în ipostaze indecente şi să nu accepte propuneri de întâlnire.

În cazul în care bănuiți că asupra copilului dumneavoastră a fost comis un abuz sexual, sesizați de urgență fapta la apel unic de urgență 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare