Expres

BRAŞOV. Facilităţi pentru producătorii de legume şi fructe cu punct de vânzare în Hala Star

 
Din luna mai, producătorii de legume și fructe, precum și crescătorii de animale, vor putea să își vândă produsele în Hala Star fără nici o taxă, anunţă reprezentanţii Primăriei Braşov.
 
„În luna mai voi propune Consiliului Local scutirea de taxe a producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, în special din județul Brașov, care doresc să își comercializeze produsele în Hala Star. În acest fel, sprijinim adevărații producători din județul nostru, dar asigurăm și accesul brașovenilor din zona centrală și Șchei la produse românești de calitate, la un preț mai accesibil, având în vedere faptul că producătorii nu mai trebuie să plătească taxe la Serviciul Piețe pentru tarabele ocupate”, a declarat primarul George Scripcaru.
 
Edilul a precizat că până la ședința CL din luna mai se va face o igenizare a halei, iar Serviciul Piețe va trebui să pregătească un set de criterii care să ne asigure că de această facilitate beneficiază producătorii adevărați, nu intermediarii sau firmele care au ca obiect comercializarea de produse.
 
„Vom lua legătura și cu primăriile din județ, pentru a ne asigura că aceia care doresc să vândă în piețe sunt înregistrați ca producători și au terenuri agricole sau se ocupă cu creșterea animalelor. Cred că este în interesul tuturor ca brașovenii să poată mânca legume, fructe sau brânzeturi produse în România, eventual, chiar în județul nostru. Cred că, fără implicarea noastră, a autorităților, acești mici producători nu au cum să concureze marile lanțuri de magazine care aduc aceste produse din import”, a adăugat primarul George Scripcaru.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button