Expres

BRAȘOV. Facilități fiscale pentru cei din domeniul HoReCa

 

Consilierii locali brașoveni au aprobat, săptămâna aceasta, propunerea de acordare a unor facilități fiscale firmelor din sectorul HoReCa, în contextul stării de alertă, care afectează domeniul ospitalității.

Aceste facilități sunt valabile pentru anul 2022 și vizează taxa pentru activitățile economice din domeniul alimentației publice și cea pentru ocuparea domeniului public, în cazul teraselor.

„Având în vedere contextul epidemiologic și toate restricțiile care s-au impus în această perioadă, sectorul HoReCa a fost unul dintre cele mai afectate. De aceea, în ultima ședință a consiliui local, municipalitatea a hotărât să acorde sprijin acestui sector prin reducerea de taxe. Astfel, taxa de autorizare a activităților din alimentație publică a fost redusă cu 60%, iar pentru taxa de ocupare a teraselor, reducerile sunt 60% pentru sezonul rece, respectiv 40% pentru sezonul cald”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform hotărârii Consiliului Local, în anul 2022, taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea unor activități de alimentație publică va fi redusă cu 60%, indiferent de suprafața ocupată.

De exemplu, pentru o unitate de alimentație publică sub 500 de mp, taxa pentru zona A ar trebui să fie de 2.823 de lei/an. În urma deciziei Consiliului Local de luni, firmele din această categorie vor plăti, în anul 2022, suma de 1.129,2 lei, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov.

În cazul societăților comerciale care dețin spații mai mari de 500 de mp, taxa ar fi trebuit să fie, de exemplu, de 6.209 lei/an (în zona A), însă în urma reducerii cu 60%, aceasta are valoarea de 2.483,6 lei.

Reduceri și pentru terase

Și în cazul agenților economici cu terase, reducerile adoptate de Consiliul Local sunt semnificative. În sezonul de vară, pentru ocuparea domeniului public reducerea este de 40%, iar în sezonul de iarnă, de 60%.

Astfel, în sezonul de vară (1 mai – 31 octombrie), taxa pentru ocuparea domeniului public în zona A și B, pentru anul 2022, va fi de 1,5 lei/mp pe zi, față de 2,5 lei/zi, iar pentru zonele C și D, de 0,72 lei/mp pe zi, față de 1,2 lei/mp/zi.

În sezonul de iarnă (1 noiembrie – 30 aprilie), taxa percepută teraselor pentru ocuparea domeniului public în zonele A și B în 2022 va fi de de 1 leu/mp pe zi, față de 2,5 lei/mp/zi, iar în zonele C și D, de 0,48 lei/mp pe zi, față de 1,2 lei/mp/zi.

În Poiana Brașov, taxa pentru terase va fi de 0,48 lei/mp pe zi în perioada 15 martie – 30 aprilie și 01 noiembrie – 15 decembrie și de 0,72 lei/mp pe zi, în perioada 1 mai – 31 octombrie. Cuantumul stabilit în luna martie, înainte de aplicarea reducerii, era de 1,2 lei/mp pe zi. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare